Marți seară, 29 iunie, pe casa scării a unui bloc din strada Cuza Vodă în Roman, locatarii au simțit miros de fum venind dinspre un apartament. La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Bătrâna care locuia acolo uitase o lumânare aprinsă pe un dulap ce se afla în balconul apartamentului și acesta a fost cuprins de flăcări. Femeia a făcut un atac de panică și a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Centrul de Primiri Urgențe din localitate.
Forțele de intervenție au stins incendiul și au aerisit apartamentul și casa scării.
„Din fericire nu au fost victime și nici nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o lumânare lăsată nesupravegheată”, a precizat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.