Un copil a găsit oasele de la picioare într-un rest de pantaloni, în ziua de 8 decembrie, pe strada Anton Pann din Roman şi a dat alarma.
La faţa locului s-au dus mai mulţi poliţişti, care au izolat zona, au făcut cercetări şi au ridicat bucăţile de schelet.
Locul în care au fost găsite oasele este ferit de acces, undeva între gardul din beton al stadionului şi garajele din tablă construite exact alături de locatarii din zonă. O parte din garaje au spatele lipit de gard, altele sunt la o mică distanţă şi, într-un astfel de spaţiu, au fost găsite oasele. Pantalonii aveau urme de pământ galben, de adâncime, deci una dintre ipotezele luate în calcul de poliţişti este că ar putea fi vorba despre un schelet dezgropat din cimitirul oraşului, care de altfel se află la circa 30 de metri de garajele cu pricina.
„A fost anunţat medicul legist, aşteptăm să se pronunţe, şi s-a întocmit un dosar de moarte suspectă în cauză”, a declarat comisarul şef Dragoş Bălău, şeful Poliţiei Roman.
Poliţiştii au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, instituţia care a mai anchetat un caz oarecum similar, când un schelet dezgropat dintr-un cimitir din judeţul Iaşi a fost adus la groapa de gunoi din Roman de firma de salubritate. (C .MIRCEA)