Deşi în format mai mic decât până acum (un format ce-mi aminteşte de revista „Amfiteatru” din perioada 1969-1974, când era condusă de conjudeţeanul nostru, scriitorul Gheorghe Achiţei), cel mai recent număr al revistei cadrelor didactice din Neamţ este foarte consistent, colaboratori noi, subiecte noi şi interesante, o paginaţie mai vioaie deşi nu mai aerisită decât altădată. Din multitudinea de articole am reţinut cele despre Kirileanu (autor, Adrian G. Romila), despre Vladimir Laşcu (Mihai Mancaş), rubricile „Arte şi meserii”, tabletele lui Dumitru Rusu, rubrica lui Constantin Tomşa, „Rememorări nemţene”, recenzile de carte semnate de Mihai Mancaş, Constantin Tomşa şi Emil Bucureşteanu. Cel din urmă scrie despre apariţia postum a culegerii de articole sub semnătura profesorului Cicoare. Autorul comite, din nefericire, un atac urât asupra unui fost coleg de breaslă care nu se mai poate apăra: Cătălin Stupcanu (ca să nu mai amintesc faptul că şi despre cel recenzat, TC, face câteva afirmaţii răutăcioase). Cel în cauză afirmă: „Drumul în viaţă al lui C.S. a fost influenţat nu numai de calităţile lui intelectuale sau de educaţia primită. Soţia lui, Aurora, era rudă apropiată cu fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, apoi secretar pe probleme economice al comitetului judeţean de partid, tovarăşul Angelescu, un om de-altfel deosebit, raportat la felul de a fi al altor activişti. Aşa a ajuns Cătălin redactor la „Flacăra”. (…) După ce ziarul „Ceahlăul” a devenit bisăptămânal (?; n.n.), îl întâlnim ca director al muzeului. Frumoasă prigoană comunistă! (…) Am amintit pe Cătălin Stupcanu şi articolul profesorului TC – zice mai departe recenzorul – nu pentru a le ponegri memoria, ci pentru a arăta că viaţa este foarte complexă, că oamenii au interese, idealuri, dorinţe şi pentru a ajunge la ele fac eforturi, dau din coate, studiază, apelează la prieteni, rude. E bine, e rău? Poate e dincolo de bine şi de rău, cum ar zice Nietzsche. În orice ca, e real. E şi actual”. O fi real, dar nu se face, pentru că cel care a născut expresia „Despre morţi numai de bine” ştia ce zice. Viaţa unui om nu se poate reduce la un simplu fapt conjunctural. Fiecare dintre noi am primit, la rându-ne, o mână întinsă, la nevoie. Dar câţi nu au primit şi n-au confirmat după …
