Pentru a preveni orice fel de evenimente neplăcute, în perioada premergătoare și de revelion, suplimentar față de dispozitivele obișnuite, vor fi în stradă peste 700 de polițiști.
”În perioada 29 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, Inspectoratul de Poliție Județean Neamt va acţiona, în tot județul, cu 675 poliţişti de ordine şi siguranţă publică şi alţi 105 polițiști de la alte structuri, sprijiniți de 62 luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamț. ”De asemenea, peste 50 de patrule de siguranţă publică vor acționa, zilnic, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Totodată, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative și asigurarea fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi 55 de autospeciale, dintre care 36 dotate cu aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor”.
Celor care se deplasează pe trasee mai lungi polițiștii le recomandă să conducă prudent, fără să bruscheze comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor, mai ales în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed. Evident, viteza adaptată condițiilor de trafic este recomandată tuturor șoferilor, indiferent de durata deplasării.
De asemenea, pietonii este prudent să fie atenți, în special după lăsarea întunericului, în condiții de vizibilitate redusă și în momentul în care se angajează în traversare, întotdeauna după o temeinică asigurare.
Având în vedere apropierea anului 2019, ”Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în ceas de sărbătoare, urează nemțenilor sănătate, armonie și bucurii, iar Noul An să fie încununat de realizări. Sărbători în siguranță și liniștite alături de cei dragi!”. (C.M.)