Revelion 2022, sărbătorit de mii de pietreni în Piața Ștefan cel Mare

Anul 2022 a început la Piatra-Neamț cu una dintre cele mai reușite petreceri de Revelion din ultimii ani. Pentru buna desfășurare a evenimentului mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în pregătirea evenimentului, dar și pe parcursul acestuia, instituții și firme partenere. Astfel, mulțumim pentru sprijin Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Petrodava” al Județului Neamț, Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț, Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, Serviciului Poliției Rutiere, Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, Poliției Locale Piatra Neamț, SC Publiserv SA, SC Salubritas SA, Volta Group SRL și Delgaz Grid.

Mulțumim pietrenilor pentru că au participat în număr atât de mare în noaptea dintre ani la petrecerea din centrul orașului și totodată pentru că au dat dovadă de responsabilitate și spirit civic și au respectat măsurile de prevenire a răspândirii Covid 19.

Mulțumim presei pentru promovarea evenimentului și pentru că l-a descris obiectiv în articolele realizate.

„Am avut parte de o petrecere de Revelion reușită. A fost o energie foarte bună, cum doar pietrenii pot transmite. Vă mulțumesc tuturor celor care ați ales să petrecem noaptea dintre ani împreună, dar și celor care au muncit pentru ca totul să fie perfect. Și înainte, și în timpul spectacolului, dar și după”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

Pentru că am promis întotdeauna transparență, vă informăm că  pentru organizarea petrecerii de Revelion primăria va achita 97.800 lei fără TVA, cost ce cuprinde închirierea scenei, onorariile artiștilor (DJ și MC), show-ul de lasere și prețul artificiilor. Menționăm faptul că în alte orașe din țară costurile pentru petrecerile de Revelion organizate de primării au ajuns și la peste 700 000 de lei.

Începem anul 2022 plini de speranță și energie pozitivă, cu multe proiecte pentru dezvoltarea și transformarea orașului Piatra-Neamț. Dorim tuturor un an cât mai bun, cu realizări pe toate planurile!

Departament Comunicare, Primăria Piatra Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident în Botești. Doi motocicliști au ajuns la spital

Doi bărbați au fost răniți într-un accident produs duminică,...

Prețul la benzina standard a trecut de 10 lei pe litru. Motorina standard e aproape 11 lei/litru

Prețurile la carburanți continuă să crească și, în condițiile...

Bacău&Neamț Polițiștii, din nou pe DN 15

Polițiștii desfășoară astăzi o nouă acțiune pe DN15, pentru...

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...