Reținut de polițiști după ce i-a scos ochiul unui vecin cu furca

În ziua de 2 iulie, polițiștii au reținut un bărbat de 42 de ani, din Făurei, care și-a agresat un vecin. Între cei doi exista un conflict mai vechi, iar în ziua de 24 iunie s-au întâlnit și, pe fondul dușmăniei dintre ei și al consumului de alcool, bărbatul de 42 de ani l-a lovit cu furca în față pe cel de 44 de ani.  Unul din coarnele fircii i-a pătruns în ochi și a ajuns până ân cutia craniană, unde i-a produs un hematom cerebral. Bărbatul a fost transportat la spitalul din Roman  și transportat, în aceeași seară la Iași.

În urma administrării probatoriului, la data de 2 iulie, bărbatul de 42 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.  ”Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 3 iulie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...