Pericol de inundații până luni, 6 iulie

Odată cu ploile torențiale, sunt posibile inundații locale. Hidrologii au emis o avertizare cod galben pentru perioada 3 iulie, ora 12 și până pe 6 iulie, la ora 18. Sunt vizate râurile Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județele: Suceava şi Neamț), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamț, Harghita și Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județele: Harghita, Covasna, Neamț şi Bacău), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoșani și Iași). În aceste zone sunt posibile depășiri ale cotelor de apărare, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

O altă avertizare cod portocaliu este valabil pentru 3 iulie, ora 12 și până luni, 6 iulie, ora 24 pentru râul Prut – sector aval Acumularea Stânca Costești, ca urmare a tranzitării ȋn regim controlat prin Ac. Stânca Costești a viiturilor formate anterior ȋn amonte de intrarea ȋn țară (județele: Botoșani, Iaș0i, Vaslui și Galați), potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...