Șapte persoane, cu vârste între 17 și 37 de ani, au fost reținute pe 30 septembrie, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava. Acestea sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, precum și pentru alte infracțiuni legate de operațiuni cu substanțe psihoactive.

WhatsApp Image 2024 10 02 at 19.25.49

Ancheta a dezvăluit că, începând cu noiembrie 2023, suspecții ar fi format o grupare specializată în vânzarea de droguri, acționând pe două paliere – organizare și execuție.

„Astfel, două dintre acestea, în calitate de lideri, ar fi procurat diferite cantități de canabis, MDMA, substanță cristalină 4 – CMC, cocaină, metamfetamină și 2 MMC pe care ulterior, membrii  grupului infracțional din cadrul rețelei de distribuție stradală le-ar fi comercializat pe bază de comenzi telefonice.WhatsApp Image 2024 10 02 at 19.25.41

Pe parcursul administrării probatoriului, persoanele în cauză au fost depistate de organele judiciare în timp ce ar fi avut asupra lor sau în autoturismele pe care le-ar fi utilizat cantități de droguri de risc și mare risc, precum și  substanțe cu efect psihoactiv care au fost ridicate și indisponibilizate. De asemenea, la finele anului 2023, unul dintre liderii grupului a fost depistat, în orașul Gura Humorului, județul Suceava, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fiind sub influența substanțelor psihoactive, respectiv metamfetamină”, potrivit IPJ Botoșani.WhatsApp Image 2024 10 02 at 19.25.45

Marți, 1 octombrie, judecătorul a cerut arestarea preventivă a 6 persoane, iar procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava au dispus măsura controlului judiciar pentru alte 3 persoane.

Două dintre persoanele cercetate, în vârstă de 19 ani, erau deja arestate în alte dosare penale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul mai multor unități specializate, inclusiv Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău și Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate din Suceava și Iași.

Astăzi, 2 octombrie, 100 de percheziții au fost efectuate la nivelul întregii țări, mai multe detalii puteți citi aici.

Denisa POPA

Foto: IPJ Botoșani

Articolul precedentVideo. Acordarea ajutoarelor financiare pentru încălzire și energie electrică
Articolul următorCod galben de ceață în Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.