0:00

Restaurante din Neamţ: cărnuri amestecate, cu data de expirare incertă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCinci amenzi şi 10 avertismente este bilanţul controalelor derulate de inspectorii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Neamţ, în iulie, la unităţi de alimentaţie publică.

Au fost verificaţi 19 operatori economici, iar „în proporţie de 10% din produsele verificate s-au constatat abateri – au fost supuse verificării produse în valoare de 9.700 lei şi s-au constatat abateri la produse în valoare de 950 lei”, potrivit unui comunicat de presă al CJPC Neamţ.

Pentru produse – materii prime – în valoare de 800 lei a fost dispusă măsura opririi temporare de la utilizare ca urmare a abaterilor constatate. Au fost descoperite şi produse expirate, oprindu-se definitiv de la utilizare mărfuri de 155 lei. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 11.000 lei.

„Abaterile constatate se referă la:

  • neafişarea informaţiilor privind componentele alergene din preparatele aflate în listele meniu oferite consumatorilor;
  • lipsă informare cu privire la cantitatea netă a porţiilor de mâncare;
  • lipsă informare cu privire la procentul de carne porc/oaie/vită din preparatele oferite;
  • afişarea incorectă a preţurilor pentru preparatele aflate în lista meniu – încă se mai practică preţul/porţie şi nu preţul / unitatea de măsură ( care poate fi preţ/100 grame, preţ/kilogram, preţ/100 mililitri, preţ/litru). Porţia nu este definită în legislaţie ca unitate de măsură;
  • lipsa elementelor de identificare a materiilor prime depozitate în spaţiile frigorifice (în spaţiul frigorific în caserole existau diverse sortimente de carne, tranşată sau tocată, refrigerate neetichetate fără a se putea identifica data limită de consum, alte produse preambalate în stare termică congelată – carne, legume – care nu prezentau în totalitate elemente de identificare)”, mai precizează inspectorii CJPC Neamţ. (M. CONSTANTINESCU)
Articolul precedentSe-ntâmplă-n Neamţ: Pulpe de pasăre fără termen de valabilitate afişat!
Articolul următorCu ţigările-n spinare pe malul Prutului!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.