Regizorul Jean Mihail (Mihailovici) s-a născut la 6 iulie 1896, în comuna Hălăuceşti, judeţul Roman (d. 12 martie 1963, Bucureşti). Este fiul lui Max Mihailovici, „de profesiune comersant”. A urmat şcoala primară şi liceul la Roman, unde a văzut şi primul film românesc, Războiul independenţei (în stagiunea 1912-1913). În preajma primului război mondial este la Bucureşti, „elev” la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, în clasa maestrului Nottara (suplinit la catedră, în perioada refugiului, de Ion Manolescu). După absolvire, Mihaildevine membru al Companiei teatrale „Excelsior”, alături de mari nume ale scenei româneşti. În noaptea de 12 spre 13 octombrie 1920, din Teatrul „Modern” (unde juca respectiva trupă) nu mai rămâne – din pricina unui foc mistuitor – decât un schelet fumegând. Membrii Companiei se vor împrăştia pe la alte teatre, în timp ce Mihailla 24 de ani, lua trenul de Viena, dornic să se iniţieze în tainele artei cinematografice. Ajunge la Studioul „Vita Film”, cel mai bine utilat din capitala Austriei, unde până la începutul anului 1923, va lucra, ca asistent de regie, pe lângă doi regizori importanţi, Max Neufeld şi Eduard Seckler. Întors în ţară, debutează, la sfârşitul anului 1923, ca asistent de regie al cineastului berlinez Alfred Halm, la filmul Ţigăncuşa de la iatac. Peste un an, debuta ca regizor, pornind de la nuvela caragialiană Păcat. Mihailavea să rămână, ani de zile un împătimit al platourilor de filmare, realizând film după film, relansând producţia naţională în ultimii ani ai deceniului al treilea, producând – în primii ani ai filmului sonor – primele versiuni româneşti ale unor filme străine. A fost primul cineast român cooptat în Societatea regizorilor de film din Viena, şi obţine primul premiu internaţional al cinematografiei noastre de după ’44, la Cannes, în 1946. Între 1950 şi 1952, Mihail a fost şi profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. După ultimul său film (1957), Mihail, obosit şi bolnav, se retrage de pe platouri, îşi va scrie memoriile – apărute postum, în 1967, sub titlul Filmul românesc de altădată. (N.S.)
Regizorul Jean Mihail,
Primul premiu al filmul românesc, la Cannes, în 1946
Regizorul Jean Mihail (Mihailovici) s-a născut la 6 iulie 1896, în comuna Hălăuceşti, judeţul Roman (d. 12 martie 1963, Bucureşti). Este fiul lui Max Mihailovici, „de profesiune comersant”. A urmat şcoala primară şi liceul la Roman, unde a văzut şi primul film românesc, Războiul independenţei (în stagiunea 1912-1913). În preajma primului război mondial este la Bucureşti, „elev” la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, în clasa maestrului Nottara (suplinit la catedră, în perioada refugiului, de Ion Manolescu). După absolvire, Mihaildevine membru al Companiei teatrale „Excelsior”, alături de mari nume ale scenei româneşti. În noaptea de 12 spre 13 octombrie 1920, din Teatrul „Modern” (unde juca respectiva trupă) nu mai rămâne – din pricina unui foc mistuitor – decât un schelet fumegând. Membrii Companiei se vor împrăştia pe la alte teatre, în timp ce Mihailla 24 de ani, lua trenul de Viena, dornic să se iniţieze în tainele artei cinematografice. Ajunge la Studioul „Vita Film”, cel mai bine utilat din capitala Austriei, unde până la începutul anului 1923, va lucra, ca asistent de regie, pe lângă doi regizori importanţi, Max Neufeld şi Eduard Seckler. Întors în ţară, debutează, la sfârşitul anului 1923, ca asistent de regie al cineastului berlinez Alfred Halm, la filmul Ţigăncuşa de la iatac. Peste un an, debuta ca regizor, pornind de la nuvela caragialiană Păcat. Mihailavea să rămână, ani de zile un împătimit al platourilor de filmare, realizând film după film, relansând producţia naţională în ultimii ani ai deceniului al treilea, producând – în primii ani ai filmului sonor – primele versiuni româneşti ale unor filme străine. A fost primul cineast român cooptat în Societatea regizorilor de film din Viena, şi obţine primul premiu internaţional al cinematografiei noastre de după ’44, la Cannes, în 1946. Între 1950 şi 1952, Mihail a fost şi profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. După ultimul său film (1957), Mihail, obosit şi bolnav, se retrage de pe platouri, îşi va scrie memoriile – apărute postum, în 1967, sub titlul Filmul românesc de altădată. (N.S.)
