“Sunt pentru o artă angajată”, afirma în anul 1970, regizorul Alexa Visarion, venit la Piatra Neamţ pentru a pune în scenă drama “Năpasta”, spectacolul său de promoţie. Premiera a avut loc pe 20 septembrie, în rolul “nebunului” Ion fiind distribuit marele actor Mitică Popescu. Peste 15 ani, Alexa Visarion a turnat filmul “Năpasta” cu Leopoldina Bălănuţă, Dorina Lazăr, Dorel Vişan şi Florin Zamfirescu. Alexa Visarion este în prezent profesor universitar doctor, şef al catedrei de masterat şi studii doctorale de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. Cel mai nou film al său, “Ana” a avut premiera pe 30 aprilie 2014. (A. MOISE)
“Vă pregătiţi, după cum am aflat, examenul de stat la Teatrul Tineretului.
– După cum vedeţi.
(Convorbirea are loc în holul teatrului, într-o pauză de repetiţii)
– Repet deja, de trei săptămâni – a continuat interlocutorul. Profesorul meu Radu Penciulescu şi-a mutat «statul major» al clasei sale la Piatra Neamţ.
Deci, nu numai dv.?
– Va veni, în curând, colegul Constantin Marinescu; şi el tot aici îşi va lucra spectacolul de promoţie.
Ce pregătiţi?
– Drama lui Caragiale «Năpasta».
De ce «Năpasta»?
– «Năpasta» este o pasiune mai veche. Îl iubesc pe Caragiale autorul comic, dar mă simt mai atras de Caragiale din «Făclia de Paşti» şi «Năpasta». Mă interesează «Năpasta» pentru nemaipomenita forţă ce încriminează personajele ei. «Năpasta» – piesă a profunzimii şi simplităţii – socotesc că atrage, prin problematica ei, atât pe regizor, cât şi pe autorii cu care acesta lucrează.
Am aflat de dv., mai precis de spectacolul pe care l-aţi montat la Institutul de teatru, apreciat de critici. Vorbiţi-ne despre acest spectacol.
– Piesa «Cartofi prăjiţi» a lui Wesker mi-a fost propusă de Penciulescu, pentru studiu, în anul IV. Dramaturgic, textul nu este valoros, este lipsit de concentrare, iar latura filozofică este confuză şi dulceagă. M-am apropiat greu de acest text. Cea mai importantă realizare a spectacolului a fost apariţia trupei de teatru, a forţei ei agitatorice, în realizarea scopului propus.
Vorbiţi-ne şi despre profesorul dv..
– Este foarte greu de cuprins în câteva cuvinte o personalitate artistică atât de complexă ca Radu Penciulescu. Relaţiile ce s-au stabilit între Penciulescu – pedagogul şi studenţii lui sunt ciudate şi interesante. Venind abia în anul III de studiu la conducerea anului nostru de regie, Radu Penciulescu a ştiut să metamorfozeze climatul spiritual, în care stagnam, a înţeles afinităţile noastre artistice şi temperamentale, ne-a coordonat activitatea universitară spre împlinirea şi materializarea resurselor atât de ascunse de noi până atunci. Eu am învăţat totul de la Penciulescu.
Cum vedeţi dv. experimentul teatral?
– Experimentul teatral, tinde să devină, din nefericire, o închistare într-o nouă manieră de teatru. Precizez de la început: nu cred că există experiment teatral în sine sau, mai precis: fiecare spectacol ar trebui să fie un experiment teatral pentru regizor, actori şi public. De sine stătător experimentul teatral nu există decât ca o suită de soluţii fericite sau mai puţin fericite. În orice caz false şi estetizante. Rog să fiu foarte bine înţeles: cred că fiecare spectacol are drept condiţie obligatorie încercarea, experimentarea, dacă vreţi, sinceră şi angajantă.
Dar relaţia teatru-public, care pare uneori scoasă din competiţia esteticienilor?
– Teatrul nu există decât în relaţia cu publicul. Sala este predispusă pentru a fi dominată, dar nu acceptă orice metodă pentru a fi supusă. E o încrâncenare epuizantă – dar frumoasă şi bărbătească – care de fapt reprezintă teatrul.
Vorbiţi-ne despre colaboratorii dv. în «Năpasta».
– Am distribuţia pe care mi-am dorit-o. Nu am întâmpinat nicio greutate în alcătuirea ei. Mitică Popescu în Ion, Marta Savciuc în Anca, Constantin Cojocaru în Gheorghe, şi tânărul absovent, Adrian Vişan, în Dragomir, doresc alături de mine un spectacol adevărat cu «Năpasta»“. (E. Vasiliu, Ceahlăul, miercuri, 5 august 1970)
