Regiunea Nord-Est sub cod portocaliu de căldură

Toate județele regiunii Nord-Est sunt sub avertizare cod portocaliu de caniculă, iar mercurul din termometre poate ajunge până la aproape 40 de grade. Atenționarea este valabilă pentru luni, 28 august, iar meteorologii anunță val de căldură în intensificare și extindere precum și disconfort termic accentuat în cea mai mare parte a țării, inclusiv județele Neamț, Suceava, Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui.

În Maramureș, Crișana, Banat, Moldova, sudul Olteniei și al Munteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 26 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...