Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări COD GALBEN, care vizează judeţele Regiunii de Nord-Est.
Prima dintre avertizări este valabilă în zilele de 7, 8 şi 9 ianuarie. „În intervalul menţionat, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, atât ziua, cât şi noaptea. Astfel, maximele diurne se vor situa frecvent între -16 şi -10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între -25 şi -15 grade. Vremea geroasă va persista în majoritatea regiunilor şi pe parcursul săptămânii viitoare”, precizează ANM, care va actualiza avertizarea pe data de 9 ianuarie.
A doua avertizare este valabilă în intervalul 7 ianuarie, ora 10:00 – 8 ianuarie, ora 22:00. „În intervalul menţionat, în estul şi sud-estul ţării, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-60 km/h şi, pe arii restrânse, 70-75 km/h, spulberând şi troienind zăpada. În special în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (7/8 ianuarie) şi pe parcursul zilei de duminică (8 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, temporar va mai ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local şi în regiunile centrale şi în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului”, potrivit ANM. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)