Târgul pentru Fermieri AGRALIM s-a deschis joi, 18 septembrie, la ferma Ezăreni, staţiunea didactică a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iaşi, în comuna Miroslava, județul Iași.
Noutățile AGRALIM 2014 sunt: expoziţie în câmp organizată la 8 km de Iași, pe o suprafaţă de 10 de ha, la care participă cu standuri expoziţionale peste 100 de companii naționale și din străinătate, producători și importatori de mașini și utilaje agricole, echipamente zootehnice, inputuri, prestatori de servicii și furnizori de soluţii complete pentru ferme, completată de o zonă de prezentare a loturilor agricole demonstrative și demonstraţii cu maşini și utilaje agricole. Târgul se desfășoară pe o durată de 4 zile, în perioada 18 -21 septembrie 2014, vizitatorii fiind așteptați zilnic, de la 10 la 18.
„AGRALIM aduce în premieră în regiunea de Nord-Est un concept modern care răspunde nevoilor fermierilor cu activitate în sectorul vegetal și sectorul zootehnic și contribuie la dezvoltarea fermelor din regiune”, au precizat organizatorii. (Z.C.H.)