Weekend cu vreme instabilă în nord-estul țării

În regiunea de nord-est a țării, sfârșitul de săptămână aduce o vreme schimbătoare, dar cu temperaturi peste media perioadei.Weekend cu vreme instabilă în nord-estul țării

Sâmbătă, vremea va fi caldă, dar în nordul Moldovei se va resimți o ușoară răcire. Temperaturile maxime vor varia între 14 grade în Botoșani și Suceava și 26 de grade în sudul regiunii. Pe timpul zilei, vor fi perioade cu averse și descarcări electrice, mai ales în zona nordică a regiuni. Vântul va prezenta intensificări locale, cu viteze de 45-55 km/h, iar la munte rafalele pot ajunge la 90 km/h.

În ziua de duminică, 17 martie, valorile termice vor scădea semnificativ față de zilele precedente, dar vremea va continua să fie mai caldă decât în ​​mod obișnuit pentru această perioadă. Maximele vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade, cele mai ridicate valori fiind în sudul regiunii. Cerul va fi temporar noros, iar pe arii restrânse sunt posibile averse, însoțite izolat de descarcări electrice. La munte, la altitudini mari, pot apărea precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele înalte și în partea de est a regiunii.

Astfel, în acest weekend, vremea va alterna între perioade de căldură și instabilitate atmosferică, cu ploi și intensificări ale vântului.

Denisa POPA

Foto: meteoromania.ro

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...