”Semne bune anul are!”, spun drumarii Moldovei, care au asigurat mentenanţa pe drumurile naţionale în minivacanţa de Revelion. Potrivit unei informări transmise de DRDP Iași, ”beneficiind de vremea relativ bună, fără ninsori abundente, turiştii şi restul participanţilor la trafic au putut circula în condiţii de siguranţă deplină în perioada 29.12.2017 – 03.01.2018”. ”Acest lucru a fost posibil şi prin aportul echipelor DRDP Iaşi, care au acţionat preventiv cu sare şi clorură de calciu pe carosabilul umed sau pe porţiunile cu zăpadă frământată, pentru a împiedica formarea poleiului şi a gheţuşului”, se arată în aceeași informare.
De asemenea, pe fondul temperaturilor scăzute şi a avertizărilor meteo de ceaţă, fenomen ce favorizează condiţiile de carosabil umed, în noaptea de 2/3 ianuarie 2018, în intervalul orar 16-5, pe raza celor 9 secţii de drumuri naţionale din zona Moldovei s-a acţionat cu 68 de autoutilaje şi s-au răspândit 276 tone de material antiderapant, fără a întâmpina probleme deosebite. ”Chiar dacă vremea a fost una favorabilă, drumarii Moldovei au fost din nou la datorie, atât în noaptea dintre ani, cât şi la întoarcerea din minivacanţă. Ne bucurăm că, spre deosebire de alte perioade, nu am înregistrat evenimente deosebite pe drumurile naţionale şi sperăm că, prin intervenţia echipelor noastre, am reuşit să oferim un plus de siguranţă participanţilor la trafic şi un început de an liniştit, fără evenimente rutiere cauzate de starea carosabilului”, a declarat ing. Ovidiu-Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iaşi.
O atenţie deosebită a fost acordată operaţiunilor de întreţinere a marcajelor rutiere, a parapetelor şi indicatoarelor, astfel încât participanţii la trafic să beneficieze de condiţii optime de circulaţie şi orientare pe drumurile naţionale.
”În continuare, păstrăm recomandarea făcută şoferilor, de a circula cu atenţie, cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul rece şi cu informarea prealabilă asupra condiţiilor de trafic. Informaţii privind starea reţelei de drumuri naţionale din regiunea Moldovei pot fi obţinute direct de la Dispeceratul DRDP Iaşi – tel. 0232/213168, de la Dispeceratul CNAIR S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum şi de pe paginile web www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale. Informaţii suplimentare pot fi accesate pe https://www.facebook.com/cnadnr/”, transmite DRDP Iași. (ZCH News)
FOTO: cnadnr.ro
Piatra Bicaz e praf .