Redeschiderea Spitalului Județean stă (tot) în pixul ministrului Sănătății

Redeschiderea Spitalului Județean stă (tot) în pixul ministrului SănătățiiData de 1 iulie a venit, fără ca Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț să-și fi schimbat statutul. Pentru că au fost prezentate drept formalități, toată lumea se aștepta ca procedurile de trecere a spitalului la activitatea anterioară coronavirusului să fie parcurse rapid. Mai ales că atât spitalul, cât și Direcția de Sănătate Publică Neamț s-au declarat pentru oportunitatea de a reechilibra accesul bolnavilor la serviciile medicale. Autoritățile anunțau că săptămâna aceasta se va lămuri situația și, fiindcă DSP Neamț nu a dat aviz favorabil deschiderii parțiale a spitalului județean, din cauză că nu pot fi stabilite circuite între pavilioane covid și non-covid, s-a găsit varianta cu Spitalul orășenesc Târgu Neamț. Chiar dacă mai sunt discuții, fiindcă odată cu pacienții, la Târgu Neamț ar trebui transferați aparatură și personal ATI, varianta transformării spitalului orășenesc în spital suport COVID-19 este singura posibilă, potrivit DSP Neamț.

Redeschiderea Spitalului Județean stă (tot) în pixul ministrului SănătățiiCe este astăzi clar pe subiectul rocadei între spitalul județean din Piatra-Neamț și cel orășenesc de la Târgu Neamț este că decizia finală aparține ministrului Sănătății: „Câtă vreme spitalul județean a fost declarat suport COVID-19 prin ordinul ministrului Sănătății 555/2020, trebuie ca tot prin ordin al ministrului Sănătății să fie aprobată revenirea la structura anterioară. Toate demersurile făcute la Ministerul Sănătății până acum de Consiliul Județean Neamț și de Direcția de Sănătate Publică Neamț au ca răspuns faptul că trebuie modificat ordinul 555. Nu există un orizont de timp, dar din datele de până acum, reglementările legale sunt modificate destul de frecvent, în funcție de situația epidemiologică”, a declarat juristul Victor Marghidan, purtătorul de cuvânt al SJU Piatra-Neamț. Este de așteptat ca un prim termen să fie 15 iulie, dată până la care și situația epidemiologică pe coronavirus să se clarifice.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...