Opt pacienți în stare critică au fost aduși la UPU Piatra Neamț în perioada 5-6 iulie și toți au fost salvați. Doi dintre acești pacienți, cu situaţia medicală cea mai gravă, au avut nevoie de resuscitare. De investigații și îngrijiri medicale complexe au beneficiat și ceilalți 6 pacienți.
“Au fost doi pacienți cu probleme cardiace, în stare critică, ambii au fost resuscitați. Ziua de vineri, deși una deosebit de grea pentru personalul medical de urgență, cu mulți pacienți în stare foarte gravă, poate fi marcată ca o zi reușită, toți pacienții aduși în stare foarte gravă la UPU fiind salvați”, a declarat Victor Marghidan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgențe (SJU) Neamț.
Tot acest week-end este un record, de vineri, 5 iulie și până în dimineața de 8 iulie fiind aduși nu mai puțin de 12 bolnavi în stare critică, dintre care 3 în cursul zilei de sâmbătă. O femeie din Tupilați, cu arsuri de gradul III-IV pe 60% din corp, este cel mai grav caz de sâmbătă. Femeia a fost intubată și în aproximativ patru ore a putut fi transferată cu elicopterul SMURD la București, după ce a fost dusă cu ambulanța până la Aeroportul Bacău. Ar mai fi de menționat cei 91 de pacienți în stare gravă, din cele trei zile, o parte fiind răniți în accidentele rutiere produse la acest sfârșit de săptămână. La un calcul simplu, reiese că cele 103 cazuri la limită reprezintă aproape un sfert din totalul celor care s-au prezentat la UPU (441) în cele trei zile. Dintre toți pacienții, 99 au rămas internați în spitalul județean. (C.I.)