aleho
heidelbergcement

Nu mai puțin de 195 de bolnavi au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență în ultimele 24 de ore. Din dimineața de 14 august și până azi, 15 august, s-au înregistrat cei mai mulți pacienți care s-au prezentat la UPU Piatra Neamț în ultima săptămână. Valul de căldură sufocant din ultimele zile i-a afectat pe bolnavii cardiaci, pe cei cu boli de plămâni, cu afecțiuni neurologice. Zeci de pacienți au fost internați, unii în stare foarte gravă, în reanimare și în cardiologie. „Au fost mulți bolnavi cronici, în ultima perioadă, cu decompensări din cauza temperaturilor ridicate din aceste zile. În perioada 13-14 august au fost 156 de pacienți în UPU, din care 5 bolnavi critici și 29 gravi, o zi în care doi pacienți au fost resuscitați și salvați, iar în total 30 de bolnavi au rămas internați. Un vârf al prezentărilor în urgență a fost perioada 14-15 august, cu 195 de bolnavi, dintre care un pacient critic și 40 gravi, nefiind înregistrat nici un deces. După consulturi și investigații medicale, 4 bolnavi au fost transferați, între care unul la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, iar 55 de pacienți au fost internați”, a declarat dr. Gabriela Bercea, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Ultima zi de caniculă a însemnat un ritm de 8 pacienți pe oră care au așteptat și au primit îngrijirile medicale. (C.I.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here