Recidivist la dare de mită, condamnat la doi ani de închisoare

Un şofer din Târgu Neamţ a fost condamnat la executarea a 2 ani şi 20 de zile de închisoare pentru dare de mită şi conducere a autoturismului sub influenţa alcoolului. Polițiștii l-au prins ieri, 8 iulie și l-au condus la Penitenciarul Bacău.

Vasile Ilieş, 59 de ani, a încercat să mituiască poliţiştii de la rutieră, prima dată pe 7 noiembrie 2019. El a oferit 400 de dolari polițiștilor rutieri din localitate, care l-au oprit în trafic şi au constatat că este băut. Polițiștii au anunțat ofițerii Anticorupție Neamț, dar Vasile Ilieş nu s-a învăţat minte.

Anul acesta, pe 17 februarie, a fost prins din nou băut la volan și a încercat să cumpere indulgența polițiștilor cu 500 de dolari. „Ca urmare a denunţului a doi poliţişti din cadrul Poliţei Oraşului Târgu Neamţ – Formaţiunea Rutieră – poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Neamţ, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ efectuează cercetări faţă de o persoană, fără calitate specială, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului“, precizează comunicatul DGA de atunci.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

A murit în sala de așteptare a Poliției Municipiului Bacău

Un bărbat de 75 de ani, din comuna Cleja,...

Neamț. Incendiu de proporții în comuna Cordun

Locuința unei familii din comuna Cordun a fost grav...

Concurs pentru șefii CAS din Nord-Est: posturi vacante în Neamț, Suceava și Vaslui

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a scos din...

Direcția Silvică Neamț: repopulări de păstrăv pe Tarcău, Borca și lacul Iapa

Direcția Silvică Neamț are și alte „preocupări” pe lângă...

Vaslui. Incendiu devastator provocat de o candelă lăsată nesupravegheată

Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii...

Neamț. Incendiu de proporții în comuna Cordun

Locuința unei familii din comuna Cordun a fost grav...

Direcția Silvică Neamț: repopulări de păstrăv pe Tarcău, Borca și lacul Iapa

Direcția Silvică Neamț are și alte „preocupări” pe lângă...

Vaslui. Incendiu devastator provocat de o candelă lăsată nesupravegheată

Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii...

Bacău. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a...