Realizări culturale ale Poliţiei Neamţ

marius-coserariuInspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț a obținut locul al II-lea la Festivalul Național al Artiștilor Amatori din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), se precizează într-un comunicat de presă.

Cea de a VII-a ediție a Festivalului Național al Artiștilor Amatori din cadrul MAI a avut loc, în intervalul 10-14 octombrie, la Centrul Cultural ”Mihai Eminescu” din Târgu Mureș.

IPJ Neamț a fost reprezentat de agentul șef principal Mihai Coșerariu, din cadrul Postului de Poliție Dămuc. El a participat la secțiunea-muzică folk cu două melodii, respectiv “Dacă am putea” – compoziție proprie și “Capul de la Torda” din repertoriul lui Gil Ioniță.

„Din aproape 50 de participanți la această secțiune, polițistul nemțean a reușit să se claseze pe cel de-al doilea loc, obținând astfel o recunoaștere consecutivă (și la ediție precedentă a obținut locul al II-lea) a talentului său de a transmite prin muzică ceea ce simte”, se mai precizează în comunicat.

Versurile „Dac-am putea să fim mai buni și mai umani/Să renunțăm la lupta absurdă pentru bani/Să dăruim un strop din ceea ce primim/Să credem în iubire și mai smeriți să fim” aparţinând piesei “Dacă am putea” completează comunicatul de presă semnat de şeful IPJ Neamţ, comisar șef Paul Tablan. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...