Reacția Inspectoratului Școlar la articolul ”Crâșmă cu aprobarea școlii” ”Nu încurajăm și nici nu promovăm astfel de atitudini”

isj neamt

Motto: „Directorii sunt asemenea vremurilor de acum: schimbători” – din gândirea unui director de școală

Reporter: “Este adevărat că ați spus că o să-mi rupeți piciorele?”

Cristiana Șoimaru, director Școala Gimnazială nr. 3 Piatra Neamț: “Așa… mă exprim eu când mă iau nervii.”

Acesta este un fragment din dialogul purtat cu doamna profesoară. Ea susține că s-a enervat din cauza anumitor cuvinte, de genul ”umbreluțe”, ”băuturi fine”, ”crâșmă”, care apar alăturate de numele instituției pe care o conduce. Și care este un brand. Domnia sa uită că această asociere o poate face oricine trece prin zonă, din cauza „sprijinului” Consiliului de Administrație al școlii pe care o conduce, care nu s-a opus la apariția unui  bar în vecinătatea școlii. Cât privește partea de corecție fizică, credem că este o atitudine cel puțin ciudată, venită fiind din partea unei persoane care are datoria de a educa, de a îndruma și de a fi exemplu.

Cu aceste cuvinte de „dojană”, am urcat, ierarhic, și la inspectorul școlar general al IȘJ Neamț, pentru a afla dacă astfel de atitudini sunt încurajate în rândul directorilor de școli.

„Directorul unei școli nu este funcționar public, ci un reprezentant al unei instituții, care vorbește și acționează în numele instituției. Nu încurajăm și nici nu promovăm astfel de atitudini. Un director de școală trebuie să aibă o atitudine decentă”, a spus inspectorul general Viorel Stan.

Revenind la subiectul în sine, să remarcăm, din cele spuse de Cristiana Șoimaru, că reprezentanții CA-ului nu au știut că lângă școală va funcționa un bar. Cele afirmate par de domeniul basmelor: „Adresa pe care noi am primit-o din partea primăriei – și la care noi ne-am dat acordul de vecinătate – a fost pentru schimbarea destinației clădirii din apropierea noastră. Asta ni s-a cerut. Schimbarea destinației de funcționare a clădirii. Asta s-a întâmplat înainte ca primăria să vândă clădirea. Noi am dat acordul pentru schimbarea destinației, în momentul în care acea clădire aparținea primăriei. În momentul în care, repet, noi am dat acordul pentru schimbarea destinației de funcționare a clădirii, nu știam ce destinație va primi. Ni s-a precizat doar că din clădire de birouri devine unitate de alimentație publică. Putea să facă cofetărie (sic!) sau patiserie. Mie nu mi-a spus nimeni că va fi bar sau restaurant”. Spune directoarea.

Generalul Viorel Stan are un alt punct de vedere și tindem să-i dăm dreptate: „Școala nu are de ce să acorde un aviz unei clădiri vecine, existente, pentru ca aceasta să-și schimbe destinația de funcționare. Cu atât mai mult când nu se specifică faptul că în vecinătate va funcționa un bar”.

Ițele încurcate ale acestei povești se vor descurca și pentru publicul larg după ce instituțiile statului își vor face treaba. Cum spuneam, întreg dialogul cu conducerea Școlii gimnaziale nr. 3 Piatra Neamț îl vom publica  după perioada de concediu a doamnei Șoimaru, pentru a nu-i tulbura odihna. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...