Reacţia “generalului” Stan în cazul Grădiniţei Văleni

“Ce poți să spui într-o asemenea situație?”

După ce ziarul „Ceahlăul”, marcă înregistrată, a sesizat faptul că investițiile de la Grădinița din Văleni, contrastează mult cu obiceiul nefiresc al oamenilor din zonă, inspectorul școlar general, Viorel Stan a rămas fără cuvinte. Reamintim cititorilor noștri că în curtea Grădiniței din Văleni localnicii din apropiere au văzut potențialul terenului și își aduc acolo animalele. Ori că le duc la păscut, ori că își croiesc „scurtătură” pe acolo, grădinița a devenit o poartă accesibilă pentru aproape oricine. Chiar și pentru cei care nu iubesc educația.

„O să vorbim cu cei de la Primăria Piatra Neamț, pentru a termina gardul de acolo și de a asigura paza, astfel încât unitatea de învățământ să fie folosită doar în scopul care i-a fost dat. Ce poți să spui într-o asemenea situație?”, a declarat Viorel Stan. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...