Ziua de joi, 22 septembrie, a început cu razii la asistații social din Văleni 1 și 2, după cum a anunțat consilierul local Cătălin Misăilă într-o conferință de presă a ALDE Neamț. Controlul a fost generat de cei de la Locativserv, care s-au bucurat de sprijinul Poliției și al Poliției Locale.
„Raziile au început dimineață, de la ora 7:00, atât în Văleni 1, cât și în Văleni 2. Cei de la Locativserv au vrut să verifice situația contractelor de închiriere și, ca urmare a controlului de dimineață, s-a stabilit că erau goale 24 de locuințe sociale, 10 ANL și două din fondul locativ al municipiului. Acestea se vor redistribui către cei care sunt pe listele de așteptare”, a spus Cătălin Misăilă.
Și pentru că tot au vorbit de asistații social, cei doi consilieri locali ai ALDE, Cătălin Misăilă și Cristian Tihenea, au anunțat că vor depune și ei, pentru ședința ordinară de Consiliu Local de la finalul lunii septembrie, două proiecte de hotărâre cu caracter social: amenajarea unui parc de joacă și recreere în Gara Veche și transformarea centralelor termice, care mai sunt în proprietatea municipiului, în spații pentru copii și pensionari.
„Am cerut o situație ca să vedem clar câte centrale mai are municipiul și acum o așteptăm. Eu știam că ar mai fi 12, dar aștept un răspuns clar”, a adăugat Cătălin Misăilă. (Andreea AMARIEI)