Polițiștii pietreni au făcut o descindere în piața „rușilor” din municipiul Piatra Neamț și au confiscat 30.000 țigarete (adică 1.500 pachete) și 15 litri de alcool.
În urma acțiunii de luni, cinci persoane s-au ales cu dosare penale pentru contrabandă. „La data de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au acționat pe linia depistării persoanelor care comercializează ţigarete provenite din contrabandă. Astfel, într-o piață din municipiul Piatra Neamț, polițiștii au depistat un bărbat de 68 de ani, care deținea asupra sa 180 de țigarete, fără timbru accizabil. De asemenea, în urma unor verificări efectuate, polițiștii au descoperit în patru tarabe aflate în administrarea unei societăți din Piatra Neamț peste 30.000 de țigarete susceptibile a fi provenite din contrabandă și 15 litri de alcool. Întrucât administratorul societății nu deținea documente care să ateste proveniența acestora, întreaga cantitate de țigarete și alcool a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, care a adăugat că sunt cinci persoane cercetate pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.
Polițiștii nemţeni reamintesc cetăţenilor că „deținerea, colectarea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia” constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, conform art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, a mai precizat sursa citată.
(C.I.)