Razie a poliției în Roman: 119 amenzi în valoare de 65 mii lei

Vineri, 10 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț au desfășurat o acțiune cu efective mărite în sistem integrat, de tip „Razie”, în municipiul Roman, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Razie a poliției în Roman: 119 amenzi în valoare de 65 mii leiLa activități au fost angrenați polițiști din cadrul Poliției municipiului Roman și Secțiilor de Poliție arondate, Serviciilor de Ordine Publică , Investigare a Criminalității Economice, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Birourilor Protecția Animalelor și Siguranță Școlară, precum și polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț.

Razie a poliției în Roman: 119 amenzi în valoare de 65 mii leiAcțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț.

“Scopul acțiunii a fost prevenirea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor de violență stradală, a furturilor, tâlhăriilor, a infracționalității economice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate traficului și consumului de droguri, dar și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe timpul desfășurării acțiunii au fost legitimate aproximativ 500 de persoane și verificate aproximativ 350 de autoturisme. 

Totodată, au fost verificați 21 de agenți economici.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei”, a precizat inspector principal Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Polițiștii au scos din trafic 3 conducători auto, cărora le-au fost reținute permisele de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.Razie a poliției în Roman: 119 amenzi în valoare de 65 mii lei

În timpul raziei, polițiștii au depistat în flagrant delict doi conducători auto, băuți la volan: un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Bacău și o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Roman. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valori de 0,70, în cazul bărbatului și 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul șoferiței.

Angela Croitoru

Imagini: IPJ Neamț

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...