Războieni: Pregătiri de sărbătoare

razboieni

Timp de două zile, comuna Războieni va fi gazda celei mai vechi sărbători din județ. Sâmbătă și duminică, întreaga suflare a comunei, dar și locuitorii comunelor învecinate, sunt așteptați să ia parte la o serie de manifestări religioase și artistice de înaltă ținută. „Ne-am dorit din tot sufletul ca această tradiție a comunei noastre să continue. Așa cum procedăm an de an, și la ediția din 2013 vom lua parte împreună la ceremonialul religios ce va avea loc la Mănăstirea Războieni. Imediat după aceea, manifestarea se va muta în parcul din centrul comunei, unde va avea loc o ceremonie religioasă, urmată de depunerea de coroane de flori la monumentul eroilor, spre veșnica lor amintire și cinstire”, a declarat Sebastian Bogdan Țarălungă, primarul comunei Războieni. La această manifestare de înaltă ținută, sunt așteptate înalte oficialități județene, în frunte cu președintele CJ Neamț, Culiță Tărâță, deputați, senatori, precum și primari din toate colțurile județului. Programul artistic pregătit pentru o asemenea sărbătoare este pe măsura așteptărilor localnicilor. Pe scenă vor urca, rând pe rând, spre încântarea întregii asistențe, grupul folcloric „Sânzienele” din Tupilați, ansamblul folcloric „Floricică de la munte”, Valentina Tipa, Cornelia Ștefan, Mihaela Bălașca, și Ionel Pădurariu. Invitații de onoare sunt îndrăgita solistă de muzică populară Geta Postolache și solistele de muzică ușoară Sylvie și Xonia. Seara va fi încheiată cu discotecă în aer liber și cu un feeric foc de artificii. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...