vaccinareCazul vaccinărilor fictive din timpul pandemiei COVID-19 de la Gâdinți, în care a fost trimisă în judecată doctorița Daniela Grosu și preotul Mario Doro Ciucanu, a luat o întorsătură neobișnuită în timpul procesului. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Neamț, iar la finele procedurii de cameră preliminară acuzații au contestat decizia instanței de fond, astfel cauza a ajuns la Curtea de Apel Bacău.

Magistrații au constatat nulitatea absolută a înregistrărilor ambientale ce au avut loc la urmărirea penală, iar recent s-a dispus restituirea cauzei la anchetatori. „În baza art. 347 alin 3 Cprpen rap la art. 346 alin.3 lit. c C.proc.pen. şi art. 345 alin 3 Cprpen dispune restituirea cauzei cu nr. 1056/P/2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ”, conform instanței. Decizia este definitivă.

Totul a început pe 22 martie 2022 când au avut loc 24 de percheziții în județele Neamț, Iași și Bacău într-un dosar penal cu acuze de corupție și fals. A fost vorba despre fapte din perioada iunie 2021-martie 2022, iar anchetatorii au vorbit de eliberarea în mod ilegal de certificate care atestau în fals vaccinarea împotriva Covid-19. A fost pusă sub acuzare doctorița Grosu, asistenta acesteia, Cristina Munteanu, preotul Ciucanu și un intermediar de la Bacău. Doar pentru acesta din urmă procesul s-a terminat după e și-a admis vina, a fost judecat pe procedură simplificată și a fost condamnat la un an și 7 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea executării (amănunte aici și aici).

(G.S.)

Articolul precedentȘtire actualizată. Fostul președinte CJ Vaslui, Dumitru Buzatu trimis în judecată de DNA
Articolul următorPădurar atacat cu toporul: agresorul a fost arestat
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.