RAR poate verifica kilometrajul și daunele ascunse la tranzacțiile cu mașini la mâna a doua

RAR poate verifica kilometrajul și daunele ascunse la tranzacțiile cu mașini la mâna a douaCei care vor să-și achiziționeze o mașină folosită trebuie să știe că Registrul Auto Român poate verifica numărul real de kilometri parcurși dar și eventualele daune ascunse ale autovehiculului. Deocamdată acest serviciu, care durează doar câteva minute și este gratuit, este disponibil numai la București și la Cluj. În aceste condiții doritorii trebuie să facă un drum destul de lung, dar este foarte posibil ca efortul să merite. Anunțul a fost făcut de Mihai Alecu, directorul RAR, la deschiderea Salonului Auto București & Accesorii.

Avem în implementare un program, RAR Auto-Pass, care va fi disponibil de anul viitor. La cumpărarea oricărui autovehicul înmatriculat în România venim cu o garanție asupra stării tehnice și a kilometrajului, dar și despre alte deficiențe constatate de specialiștii RAR. Vreau să accentuez conștientizarea din partea pieței, a clienților, în ceea ce privește starea tehnică a autovehiculului pentru că acesta este un factor foarte important în reducerea accidentelor pe drumurile publice”, a declarat Mihai Alecu.

RAR Auto-Pass va fi eliberat, după implementarea proiectului, la vânzarea mașinii pentru a fi prezentat cumpărătorului. Actul va fi necesar de anul viitor și va conține informații esențiale despre indicația contorului de parcurs al kilometrajului, dar și despre istoricul de accidente care au afectat sistemele de siguranță ale autovehiculului. Cei care au drum până pe 15 octombrie la București și trec pe la Salonul Auto cu mașinile, pot solicita specialiștilor RAR de la stand verificarea kilometrajului cu echipamentul de ultimă generație aflat în dotare.

(G.S.)

FOTO: Facebook / Registrul Auto Român

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora