Radu Lefter, actualmente tehnician secund la echipa Al Taawon din Arabia Saudită, unde se ocupă cu pregătirea portarilor, a venit pentru câteva zile acasă, pentru a-și revedea familia cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. A ajuns pe 1 ianuarie în Capitală la ora 11:05.
“N-am putut veni de Revelion, pentru că am avut etapă în campionat. Pentru mine Revelionul a fost întâlnirea cu familia. Nu are importanță neapărat data din calendar. Crăciunul și Revelionul pot fi uneori când vrem noi. Sâmbătă, 7 ianuarie, la ora 19:00, am avion de la Iași la București iar de ora 23:40 decolez spre Doha. Echipa intră într-un stagiu de pregătire în Emiratele Arabe și pe 8 ianuarie avem primul antrenament”.
Al Taawon ocupă locul al 7-lea în Liga Pro din 14 competitoare și la începutul lunii februarie va debuta în Liga Campionilor a Asiei.
“Am jucat deja și două etape din returul sezonului. E un campionat puternic cu echipe de mare tradiție. Cu un lot ușor îmbunătățit în aceste zile cred că putem obține o performanță bună. Condițiile sunt profesioniste mai ales că echipa participă și în Champions League a Asiei, deoarece anul trecut s-a clasat pe locul al 4-lea. Noi facem parte dintr-o grupă de 4 echipe printre care se numără și formația lui Cosmin Olăroiu din Emiratele Arabe”.
Radu Lefter a mai spus că are o colaborare foarte bună cu antrenorul principal Costel Gâlcă, pe care-l consideră un mare profesionist.
“Gâlcă este 100% fotbal și 100% omenie. El are capacitatea pe lângă profesie să înțeleagă și uman ce se întâmplă cu viața jucătorilor și a celor din staff-ul echipei”.
Anul competițional în Arabia Saudită se va încheia în luna mai. Atunci Costel Gâlcă și implicit Radu Lefter vor vedea dacă-și vor prelungi sau nu înțelegerea cu clubul arab. Echipa Al Taawon a mai fost antrenată de trei antrenori români până acum: Gigi Mulţescu (iulie-decembrie 2010), Florin Motroc (decembrie 2010-decembrie 2011) şi Grigore Sichitiu (decembrie 2011-aprilie 2012). (Ana MOISE)