0:00

Puţine certitudini, multe iluzii la FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* pe lângă Marin Barbu, pentru postul de antrenor la FC Ceahlăul mai sunt vehiculate numele lui Costel Enache sau Florin Marin

Antrenorul Marin Barbu a plecat în vacanţă cu restanțe financiare, dar cu promisiunea lui Gheorghe Ștefan că acestea vor fi achitate până pe data de 16 iunie, când lotul se va reuni la Stadionul Municipal ”Ceahlăul”. N-a spus clar că ar fi semnat vreun contract și nici care e obiectivul, semn că nu e nimic cert din acest punct de vedere. Dacă ”Magiun” nu continuă cu Ceahlăul, pe banca tehnică poate reveni Enache, cel care a făcut minuni la Dunărea Galați, deși se vorbește și de o posibilă revenire a lui Florin Marin.

”Magiun” n-a mai fost în largul lui

Barbu nu s-a mai simțit confortabil la ultimele declarații făcute după jocul de la Chiajna, pierdut cu 0-1, în fața Viitorului Voluntari. N-a mai apărut în tricoul cu numele sponsorului oficial al pietrenilor și n-a mai părut atât de sigur pe el, cum părea înaintea deplasării către Chiajna. A părut mai deranjat de acuzele de ”blat”, decât de viitorul echipei pietrene, deși a încercat să schițeze un program de pregătire, în care și-ar dori 7-8 amicale în această vară. Cert este că, fără banii promiși în cont din partea conducerii, nu ai cum să-ți pui semnătura pe un contract.

Puţine certitudini, multe iluzii la FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

”Vor veni și bani mai mulți din drepturile de televiziune, care asigură liniște în cadrul clubului. Dl. Ștefan a promis că face ce face și, până în 16 iunie, orice datorie se va achita”,  a spus antrenorul principal al pietrenilor. A surprins, însă, plecarea lui intempestivă, pentru că, în calitate de antrenor principal, ar fi trebuit să-și spună părerea despre jucătorii pe care ar fi vrut să-i țină în lot.

La întrebarea: ”Ați semnat un contract cu clubul?”, Marin Barbu s-a mulțumit să spună: ”Am avut când am venit la Piatra Neamț o discuție cu dl. Ștefan și mi-a spus că, în cazul în care echipa se salvează, vom continua colaborarea în aceiași termeni, pentru încă un an. Nu cred că era cazul să avem aceeași discuție de două ori. Dacă echipa retrograda, poate alții erau termenii înțelegerii și, dacă mi-ar fi convenit, tot aș fi rămas”, a mărturisit ”Magiun.

Deja, la nici 5 minute după plecarea lui Marin Barbu în vacanță, pe la colțurile sediului administrativ se vehicula numele lui Florin Marin ca posibil înlocuitor, în timp ce alții îl pomeneau pe Enache, cel care, nu mai poate continua colaborarea cu Dunărea Galați. Odată cu Enache, pot veni la Piatra Neamț și câțiva jucători pe care tehnicianul pietrean s-a bazat în acest an. Atacanții Bâtfoi, fost jucător al Stelei, Neagu, ori fundașii Bogdan Panait și Ursu, pot oricând face pasul cel mare la Ceahlăul.

Ce-ar fi trebuit să facă ”Magiun”?

În calitate de antrenor principal, Marin Barbu ar fi trebuit să-și facă o părere despre lot și să se pronunțe cu privire la posibilitatea rămânerii unui număr de jucători la echipă, mai ales dintre cei cu experiență, care se află la final de contract, pentru ca aceștia să știe, din timpul vacanței, dacă mai rămân la Piatra Neamț, sau nu. Ori, așa ceva nu s-a întâmplat, jucătorii nefiind chemați nici pentru prelungirea contractelor nici pentru renegocierea lor. Toată lumea aștepta ca Marin Barbu să spună clar, cu nume și prenume, ce jucători ar putea ajuta echipa în sezonul viitor, când încrâncenarea va fi mult mai mare, decât a fost acest final de sezon.

Puţine certitudini, multe iluzii la FC Ceahlăul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Deranjat de acuze și de neconvocarea unor fotbaliști

Marin Barbu a părut mai deranjat de acuzele de meci aranjat la Chiajna, decât de viitorul colaborării cu Ceahlăul și de obiectivul pe care-l poate realiza. Dan Alexa, antrenorul echipei ACS Poli Timișoara a declarat că partida Viitorul – Ceahlăul i-a ”ridicat semne de întrebare”. Alexa a sugerat faptul că decizia neimplicării celor 8 absenți: Jovic, Dumitraș, Cânu, Chitoșcă, Garcia, Golubovic, Constantinescu și Jula, la care s-au adăugat tinerii Mateiciuc și Barna, de la echipa a doua, ar fi fost luată de conducerea Ceahlăului, fără știrea antrenorului Marin Barbu, care, astfel, a fost lăsat fără portar de rezervă la meciul cu Viitorul Voluntari! Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamț, a refuzat să comenteze subiectul, întrebat fiind, de redactorii ProSport, ce punct de vedere are, vizavi de acuzațiile antrenorului Timșoarei: „Nu discut despre absolut nimic ce are legătură cu fotbalul!”. Simpla lecturare a foii oficiale a partidei dintre Viitorul și Ceahlăul, îi dă dreptate lui Dan Alexa. Ceahlăul n-a avut portar de rezervă în ultima etapă! ”Am văzut o declarație a lui Alexa, în care face acuze de blat. Clubul Ceahlăul, din respect pentru Pandurii, nu a comentat victoria Timișoarei la Târgu Jiu”, a fost declarația lui Marin Barbu, înainte de plecarea în vacanță.

Între certitudini și iluzii

Singurele certitudini la Ceahlăul sunt plecările lui Golubovic, care-și dorește un salariu mai bun la una din echipele din spațiul ex-sovietic, ale lui Cânu, care a plătit pentru declarațiile date în ceea ce privește declinul Ceahlăului, după plecarea lui Vasile Miriuță și amatorismul înlocuitorilor acestuia, dar și a preparatorului fizic Victor Asamoah, cel care a plătit ”oalele sparte” din iarnă. Jula, Ntambwe, Stana și Constantinescu au ajuns la final de contract, dar nu știu ce se va întâmpla cu ei în perioada următoare. Corect ar fi fost ca jucătorii ce-și doresc prelungirea înțelegerilor să poarte o discuție cu cineva din conducerea administrativă. Cum Viorel Măstăcăneanu tace, oficial, până pe 16 iunie, FC Ceahlăul, se află în vacanță. Timp berechet pentru a ne hrăni cu iluzii.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedent“Educație Rutieră – Educație pentru Viață”
Articolul următorCămara Spitalului Județean a fost “primenită”