Purtarea măştii, triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor devin obligatorii

Ministerul Sănătăţii (MS) şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au aprobat miercuri, 20 mai, un ordin comun, prin care se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în orice spaţiu închis, pe durata stării de alertă. Acelaşi ordin prevede şi obligativitatea triajului epidemiologic şi a dezinfectării mâinilor. „Conform documentului, pe perioada stării de alertă, masca de protecţie trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în oricare din spaţiile închise ale incintei”, se precizează într-un comunicat de presă, publicat pe site-ul MS.

Purtarea măştii, triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor devin obligatorii„În funcţie de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unităţii sau a medicului de medicină şcolară, după caz, pot exista unele excepţii, astfel:
a) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiţia aerisirii camerei, cel puţin la două ore şi se asigură dezinfecţia suprafeţelor;
b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
c) persoana desfăşoară activitaţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc.);
d) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii în public cu condiţia respectării distanţei de 3 metri;
f) elevii/studenţii, doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare;
g) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”, se specifică în ordinul MS-MAI.

Purtarea măştii, triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor devin obligatorii„Măştile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinaţie cu curăţarea frecventă a mâinilor cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun. Mai exact, înainte de a utiliza masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun). Masca de protecţie trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul şi să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat. Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măştii, mâinile trebuie igienizate cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun. După utilizare, masca se aruncă de îndată într-un spaţiu special amenajat, preferabil cu capac, operaţiune urmată de igienizarea mâinilor. NU se recomandă reutilizarea măştilor medicale. Măştile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60-90 grade C şi se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă. Pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măştilor nemedicale (din material textil)”, ne mai sfătuiesc reprezentanţii MS.

Purtarea măştii, triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor devin obligatoriiDe asemenea, pe durata stării de alertă, se instituie obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor.

Purtarea măştii, triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor devin obligatorii„Triajul epidemiologic constă în:
a) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşeasca 37,3 C);
b) observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);
c) dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus.
d) dacă se constată menţinerea unei temperaturi mai mare de 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către medicul de familie în vederea efectuării unui consult medical:
– dacă se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2;
– dacă nu se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie va stabili diagnosticul”, potrivit aceleaşi surse. Măsurile vor fi aplicate imediat după publicarea ordinului în „Monitorul Oficial”. Alte detalii despre acest ordin se pot afla AICI. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Piatra-Neamț. Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice cu tombolă

Pietrenii care au aparatură electrică și electronică stricată, depășită...

Neamț. Percheziții DNA – este vizat și primarul comunei Zănești, Ioan Filip

Actualizare: Din primele informații, se pare că patru persoane...

Comunitatea din Piatra-Neamț se unește în spectacolul „Inimi în Horă” pentru Ioachim și Iuliana

Pietrenii sunt invitați să se alăture unui eveniment plin...

Video – foto. Un cuplu a fost arestat, după un furt de bijuterii de 200.000 de lei. Cei doi încercau să fugă cu prada...

Video - foto. Un cuplu a fost arestat, după un furt de bijuterii de 200.000 de lei. Cei doi încercau să fugă cu prada din țară

Tânăr din Borca arestat după ce ar fi incendiat casa bunicii și a amenințat-o

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Borca,...

Piatra-Neamț. Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice cu tombolă

Pietrenii care au aparatură electrică și electronică stricată, depășită...

Neamț. Percheziții DNA – este vizat și primarul comunei Zănești, Ioan Filip

Actualizare: Din primele informații, se pare că patru persoane...

Video – foto. Un cuplu a fost arestat, după un furt de bijuterii de 200.000 de lei. Cei doi încercau să fugă cu prada...

Video - foto. Un cuplu a fost arestat, după un furt de bijuterii de 200.000 de lei. Cei doi încercau să fugă cu prada din țară

Blocul Național Sindical protestează la București miercuri, 12 noiembrie

Miercuri, 12 noiembrie, de la ora 10.00, Blocul Național...