simionica piata (1)

* viceprimarul Aurelia Simionică și-a felicitat directorul de la CMI Urban

”Comerțul în Piața Centrală se va desfășura în condiții de normalitate”, anunță cu emfază oficialii Primăriei Piatra Neamț, la finalul câtorva zile în care ”telefonul fără fir” a fost statuat la literă de lege și notă de comandă. După câteva zile de apeluri strategice, conducerea primăriei se declară mulțumită de ce s-a făcut în perimetrul Pieței Centrale, de la curățenia din zona halei arse până la curățenia din parcare, unde a fost plantat cogeamitea cortul pentru negustori. Miercuri, 15 octombrie, viceprimarul Simionică a vizitat din nou ”locul faptei”, însoțită fiind de Ioan Fitărău, directorul CMI Urban.

”Una dintre temele vizitei a fost verificarea stadiului demolării halei fostei piețe. În cadrul vizitei a fost verificată curăţenia zonei și modul în care se desfăşoară comerțul în zonă. Tot în cadrul vizitei, viceprimarul a verificat modul în care se amenajează hala provizorie, hală în care se va desfășura comerțul în perioada următoare. Aici vor exista 65 de tonete, iar hala va fi încălzită, astfel încât comercianţii, cât și cetăţenii care își fac cumpărăturile în Piața Centrală să nu resimtă frigul”, se arată într-o informare transmisă de primărie.

”Îl felicit pe dl. Fitărău pentru modul în care a gestionat lucrurile. În hala provizorie comerțul se va desfăşura în condiţii normale. În funcţie de solicitări, dacă va fi nevoie, vom amenaja şi alte spaţii asemănătoare. Preconizăm că până la sfârşitul acestui an va începe construcţia noii clădiri a Pieței Centrale”, declară Aurelia Simionică, bazându-se pe garanțiile primite de la București, cum că ministrul Liviu Dragnea a semnat actele pentru alocarea banilor necesari reconstrucției pieței și e chestiune doar de publicare în „Monitorul Oficial”.

La fel de bine se cuvine a fi amintit sprijinul de 700.000 de lei acordat de Consiliul Județean Neamț, pentru ca primăria să-și poată acoperi partea proprie de cheltuieli în cadrul proiectului de piață nouă. (D. OSTAHIE)

Articolul precedent… pe scurt …
Articolul următorLeoreanu şi echipa, de la PDL spre independenţă