Psiholog debutant la Spitalul de Psihiatrie

Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” din Roman a angajat un psiholog în urma unui concurs pentru ocuparea postului de psiholog debutant. La acest concurs a participat un singur candidat, psihologul Ema-Cornelia Palaghia, care a fost desemnat “admis” de către comisia de concurs. Până acum, spitalul avea un psiholog în baza unui contract de prestări servicii psihologice

. „Dezavantajul unei astfel de colaborări este că psihologul vine atunci când doreşte, ori noi avem nevoie de o persoană care să aibă o legătură mai strânsă cu pacienţii”, a precizat medicul Anca Hîncu, directorul Spitalului de Psihiatrie “Sfântul Nicolae”. Psihologul Ema-Cornelia Palaghia a absolvit, în acest an, un master în psihologie clinică şi psihoterapie, la Facultatea de Psihologie şi Știinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Ea a trecut cu bine de cele două probe ale concursului: proba scrisă şi interviul. Noul psiholog va face echipă cu medicii psihiatri şi asistenţii medicali din cadrul spitalului.

„În atribuţiile noului psiholog intră evaluările pe care le cer medicii, realizarea unor chestionare psihologice pentru bolnavi, terapie de grup, dar şi programe personalizate pentru fiecare pacient în parte. Este o muncă de echipă, care are drept scop diversificarea metodelor de tratare a pacienţilor”, a mai explicat managerul spitalului. Conducerea Spitalului de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” speră să aibă acelaşi succes şi la ocuparea unui post de farmacist în cadrul unităţii. Concursul este programat pe 4 decembrie, la ora 10, și se pot prezenta farmaciști cu drept de liberă practică, cu o experienţă de cel puţin un an într-o farmacie cu circuit închis. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...