0:00

Principalele formaţiuni de pe scena politică pregătesc surprize, mai mult sau mai puţin… neplăcute, pentru proprii membri. Dacă la PSD “cutremurul” pare de mai mici dimensiuni, fiind luaţi în vizor doar 12 membri (parlamentari), cărora conducerea supremă oricum nu are ce le face, la PNL lucrurile par mult mai serioase, “galben-albaştri” nedorind, din câte se pare, să se mai încurce cu incompatibili, traseişti sau plagiatori. De văzut dacă se vor şi ţine de cuvânt.

PSD şi PNL, surprize neplăcute pentru propriii membri, ZCH NEWS - sursa ta de informații“Roşii” anunţă prin intermediul președintelui Liviu Dragnea că 12 dintre parlamentarii proprii au votat împotrivă la învestirea Guvernului Cioloș, adăugând că nu vor exista consecințe în privinţa acestora, dar şi că imaginea lor în partid „începe să se deterioreze”.

„De la noi, 12 parlamentari au votat împotrivă. Așa au considerat de cuviință. Sunt colegi care au considerat că, în astfel de momente, nu mai este important partidul care i-a făcut parlamentari, ci poate e mai important să facă pe vedeta la televizor și eu trebuie să votez împotrivă, pentru că așa cred eu, sunt o personalitate. Nu vom lua măsuri, dar consecințele deja sunt, imaginea lor în partid începe să se deterioreze și va fi ceva natural”, a declarat şeful PSD.

Integritate cu săgeată

PSD şi PNL, surprize neplăcute pentru propriii membri, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLa “galben-albaştri” deranjul se anunţă şi mai mare în preajma localelor din 2016, dacă nu cumva se… renegociază. PNL vrea să le interzică să candideze în alegerile din 2016 membrilor de partid care au fost acuzaţi de plagiat, care se află în situaţii de incompatibilitate sau conflict de interese, care au rude angajate în instituţiile pentru care îşi depun candidatură sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au colaborat cu Securitatea sau că, după 1990, au fost ofiţeri acoperiţi. Nici traseismul nu este apreciat.

„Echipa care va formula criteriile de integritate este formată din Cristina Prăilă, Adriana Săftoiu, Mihai Voicu, Ionuţ Stroe şi cu mine. Am avut deja o primă discuţie, în care am făcut o evaluare a posibilelor criterii de integritate pe care ar trebui să le aplicăm”, a precizat prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban.

El a mai spus că preferă să îi înfurie pe unii dintre colegii săi de partid care ar putea să nu fie candidaţi în cazul adoptării acestor criterii, decât să le ofere motive cetăţenilor să se înfurie pe PNL. El a declarat că atunci când liberalii înscrişi în alegerile locale îşi vor completa declaraţia prin care candidează trebuie să precizeze că întrunesc criteriile de integritate. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentNEAMŢ: A aprins focul cu benzină şi a rămas fără casă
Articolul următorVictorie a societăţii civile: Teii au revenit pe pietonalul Ştefan cel Mare!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.