PSD-iștii de la Neamț pregătiți de miting

PSD-iștii de la Neamț pregătiți de mitingAproximativ 1.800 de membri și simpatizanți ai PSD din județul Neamț vor fi prezenți la București, sâmbătă, 9 iunie, la mitingul organizat  de mai-marii partidului. Potrivit reprezentanților PSD Neamț, din județ vor pleca  18 autocare, 10 microbuze și peste 60 de autoturisme personale. Mijloacele de transport puse la dispoziția organizatorilor și a participanților la miting vor porni din mai multe zone ale județului și nu de la Piatra Neamț, întâlnirea urmând să aibă loc direct la București. Mobilizarea pentru participarea la miting s-a făcut direct prin rețeaua județeană de partid, dar și pe rețelele de socializare. Mitingul ce va avea loc la București, începând cu ora 20:00, în Piața Victoriei este organizat de PSD, la inițiativa președintelui Liviu Dragnea și se vrea fi un „miting împotriva abuzurilor”. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Casă distrusă de foc de la un scurtcircuit – proprietarul a fost salvat de un adolescent

Proprietarul unei locuințe din localitatea Cristinești, din județul Botoșani,...