Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Neamţ informează că a descoperit sumedenie de nereguli în domeniul comercializării anvelopelor second-hand. Misterios rămâne doar motivul pentru care rezultatele acestor verificări, derulate în perioada 6-12 iunie 2017, fac obiectul unui comunicat de presă abia pe… 21 august 2017. Au fost verificaţi 15 operatori economici, la 11 dintre aceştia constatându-se abateri de la prevederile legale.
Legislatia prevede că „este interzisă comercializarea anvelopelor second-hand (atât anvelopa de vară, cât şi anvelopa de iarnă) care prezintă tăieturi profunde, crăpături, deteriorări, uzură neuniformă pronunţată, adâncimea profilului principal (zona centrala de ¾ din lăţimea benzii de rulare) sub limita admisă 2 mm la anvelopele cu diametrul sub 20” sau minim 4 mm la anvelopele cu diametrul peste 20” (roţi autovehicul, roată de rezerva, roţi remorcă), conform Ordinului nr. 2133/2005 al Ministerului Transporturilor”, precizează CJPC Neamţ.
Cu toate acestea: „La un operator economic, din stocul de anvelope existent, s-au identificat 30 bucăţi anvelope cu uzură neuniformă, pronunţată, precum şi crăpături, deteriorări pe suprafaţă de rulare. Ca urmare, s-a dispus măsura de oprire definitivă de la comercializare a 30 bucăţi anvelope second-hand şi s-a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 3.000 de lei. La un alt operator economic a fost identificat un număr de 10 bucăţi anvelope cu uzură neuniformă pronunţată, care au fost oprite definitiv de la comercializare”, potrivit aceleaşi surse.
SFATURI PENTRU CONSUMATORI la achiziţionarea anvelopelor second-han
- să nu prezinte tăieturi profunde, crăpături, deteriorări, uzură neuniformă pronunţată;
- adâncimea profilului principal (zona centrala de ¾ din lăţimea benzii de rulare) să fie minim 2 mm pentru anvelope cu diametrul sub 20 inch sau minim 4 mm pentru anvelope cu diametrul peste 20 inch, atât pentru anvelopa de vară cât şi pentru anvelopa de iarnă;
- informaţiile de bază conţinute pe peretele lateral (flancul) anvelopei referitoare la marcajele producătorului să fie vizibile: lăţimea secţiunii anvelopei în mm; construcţia anvelopei (R=radiala); diametrul jantei în inch; data de fabricaţie (săptămâna, anul); denumirea comercială; caracteristici de iarnă (simbolul de iarnă „M+S” sau „M.S.” sau „M&S”) – informaţia este inscripţionată cu litere pe peretele lateral (flancul) al anvelopei;
- acordarea garanţiei de conformitate de minim un an la anvelopele second-hand. (ZCH NEWS)