Promoția 1961 de la „Petru Rareş” Revederea de 53 de ani

“Dragi colege şi colegi,

Au trecut mulţi ani, iată sunt deja 50, de când drumurile noastre în viaţă s-au despărţit. A rămas totuşi dorinţa de a ne revedea şi de a ne reaminti momentele plăcute din viaţa de liceeni. Vă invităm, împreună cu familia, la revederea programată la Piatra Neamţ, în zilele de 16 şi 17 septembrie 2011”. Aşa a sunat invitaţia din urmă cu trei ani a promoţiei 1961 de la Liceul “Petru Rareş” cu prilejul trecerii a 5 decenii de la absolvire. Atunci, foştii liceeni s-au hotărât să se întâlnească anual. S-a întâmplat şi în acest an, pe 12 septembrie, când au trăit din nou bucuria revederii. Nu-i aşa că suntem dispuşi oricând să dăm anii maturităţii pe cei ai copilăriei şi ai adolescenţei? (A. MOISE)

 “Vladimir Laşcu ne alerga mult”

♦ Maria Borş (Capşa): “Ne revedem anual pentru că timpul trece cu repeziciune şi suntem din ce în ce mai puţini. Ne amintim de profesori şi petrecem o zi frumoasă. Locuiesc în Iaşi, dar o să revin în Piatra Neamţ. Vreau să mă retrag împreună cu soţul meu (n.r. – prof. univ. dr. Dan Borş) aici, pentru că avem apartamentul socrului meu (n.r. – renumitul profesor de matematică, Constantin Borş). Am fost amândoi cadre didactice la Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iaşi. De 51 de ani stăm în capitala Moldovei. Avem două fete, una locuieşte la Iaşi, cealaltă stă în Grecia. Suntem şi bunici, avem două nepoţele. Toţi elevii din promoţia 1961 au făcut facultate şi s-au realizat. Poate unul, doi, să nu fi urmat o instituţie de învăţământ superior. Ştiam de şcoală, manifestam interes pentru studiu, eram prieteni între noi. Ne amintim cu mult drag de dna. prof. Georgeta Pralea Buzilă, de limba română. Făceam foarte mult Eminescu. Am cântat şi în corul dirijat de dl. prof. Alexandrescu, iar orele de educaţie fizică erau încântătoare cu dl. prof. Vladimir Laşcu. Admirabilul dascăl era foarte apropiat de noi. Un om deosebit. Ne alerga mult însă ne plăcea. Eram în echipa de handbal a liceului, jucam pe postul de portar iar colegii mă porecleau «Voinescu», după numele celebrului portar al CCA-ului”.

“Avem amintiri frumoase, am avut o copilărie adevărată”

♦ Elena Plăcintă (Corduneanu): “Ne întâlnim cu mare plăcere şi cred că suntem printre puţinele promoţii care ne vedem anual. Ne simţim extraordinar de bine, avem amintiri frumoase, am avut o copilărie adevărată. Când ne întâlnim, noi simţim vârsta pe care o aveam atunci. Nu are importanţă că suntem mai cărunţi, că unul mai şchioapătă… Am plecat în 1965 la Bacău, prin căsătorie, soţul fiind şi el pietrean. Profesorii erau foarte apropiaţi de noi, erau ca şi părinţii noştri. Dl. Laşcu ne-a rămas la suflet, la fel şi dl. prof. Bostan, la istorie, învăţam în clasă lecţiile, nu mai trebuia să studiem acasă, şi domnul Velea, la geografie, ne-a plăcut mult. Prof. Laşcu era foarte blând, dar sever, foarte serios în tot ce făcea, ca dovadă rezultatele pe care le-a avut. «Zizi» Şteflea era cea mai înaltă din clasă şi o altă colegă a noastră, Geta Harabagiu (Lupu), cea mai scundă. Când făceam alinierea, Geta a venit odată cu o rugăminte la dl. prof.: «Vă rog, întoarceţi-ne la dreapta, nu la stânga, ca să fiu şi eu prima din coloană» – şi ca să vedeţi cât de drăguţ era, a ascultat-o şi Geta noastră era foarte mândră. Am fost în echipele şcolii şi la handbal şi la baschet, am absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Iaşi, 25 de ani am profesat la Şcoala nr. 5 din Bacău, unde am făcut gimnastică de performanţă cu copii din clasele I-IV. Apoi, din cauza sănătăţii, că la gimnastică a trebuit să ridic foarte mult, am trecut la cea mai frumoasă grădiniţă din ţară: grădiniţa Agricola, care recent a împlinit 30 de ani de la înfiinţare. Este o frumuseţe de grădiniţă, 8 ani a fost singura din ţară asociată UNESCO. Există un colectiv extraordinar de educatoare. A fost cu program săptămânal. Ultimii 13 ani, până la pensionare, i-am petrecut în această oază a copilăriei, unde mi-am atins visul, am îmbinat gimnastica şi muzica, am organizat spectacole şi serbări frumoase. La anul, eu şi soţul meu, Petru (n.r. – fondatorul holdingului Agricola Internaţional), facem 50 de ani de căsnicie. De elevi ne cunoaştem, şi el a absolvit Liceul «Petru Rareş» şi recent a avut revederea de 60 de ani. Mă bucur că vine cu mine să retrăim anii adolescenţei. Avem trei copii, două fete şi-un băiat şi 6 nepoţi: fiica cea mare are două fete, cea mijlocie doi băieţi, iar fiul nostru, o fată şi un băiat”.

♦ Doru Burlacu: “E un moment frumos, doresc la toată lumea să ajungă la 71 de ani şi să serbeze 53 de ani de la terminarea liceului. Până la revederea de 50 de ani ne întâlneam din 10 în 10 ani, acum ne vedem anual şi asta din momentul în care am realizat cât de puţini am mai rămas. Sper să ne revedem încă 50 de ani de acum înainte”.

♦ Mariliza Popescu (Şteflea): “Chiar astăzi (12 septembrie – nr) este ziua mea de naştere şi mă bucur că mi-o petrec împreună cu foştii colegi de liceu. Am fost o promoţie foarte unită, ne-am respectat şi ne-am iubit, am ţinut legături de prietenie. Vorbim, ne vedem şi-n timpul anului, nu numai la aceste întâlniri de promoţie şi este foarte frumos şi emoţionant. Sunt pensionară, am fost inginer constructor şi am lucrat 46 ani: 23 de ani la Bucureşti şi alţi 23 la Atena, unde locuiesc şi în prezent. Datorită dlui. prof. Laşcu mi-a plăcut sportul. Cu seria noastră s-au constituit primele echipe de fete la baschet şi handbal, care au ieşit pe stadion în costum de sport (maiou şi chilot tetra negre). Vladimir Laşcu a fost o persoană extraordinară. Afară de simţul său pedagogic remarcabil, a fost un OM care ne-a iubit şi ne-a înţeles problemele vârstei. Era sfătuitorul nostru, la el ne duceam când aveam o problemă, de multe ori înainte de a ne duce la părinţi. Dl. Laşcu a făcut pentru mine ceva extraordinar. A profitat de-o vizită a antrenorului lotului de tineret de atunci, Naghi şi acesta a venit la liceu, a urmat o discuţie în trei şi dl. Laşcu m-a recomandat acestuia ca fiind o fată cu aptitudini, dar fără perspective pe plan local. Dl. Naghi mi-a trimis în vacanţa de iarnă o convocare la lotul de tineret al României şi am stat în cantonament la Târgu Mureş, lucru care pentru mine a însemnat enorm. Dl. Naghi a lucrat mult cu mine şi am plecat de acolo cu un bagaj de cunoştinţe temeinice. Mi-a propus să mă mut la Bucureşti, dar nu am avut posibilitatea să merg decât atunci când am intrat la facultate, dar a fost prea târziu pentru că nu mai era domnia sa antrenor”.

♦ Doina Tofan (Munteanu): “Şi eu am făcut parte din echipa de handbal a liceului. Era minunat când plecam în deplasare, ne era necaz când pierdeam. Ne-am «contrat» şi cu fetele de la Buhuşi, a fost cât pe ce să ne luăm de păr. Prof. Laşcu era atât de apropiat de noi încât nu se punea problema cumva să ne certe, dar avea o sobrietate care impunea foarte mult respect. De fapt toţi profesorii noştri erau foarte buni. Nu am avut dascăli nepregătiţi. Atunci se putea, nu ştiu acum de ce nu se mai poate, pentru că şi eu am lucrat în învăţământ şi din păcate s-au schimbat multe”.