Fermierii care își desfășoară activitatea în domeniul producției de legume în sere și solarii, pot beneficia de sprijin financiar în cadrul programului denumit generic „Tomata”. Banii pot fi folosiți însă nu doar pentru culturile de roșii ci și cele de ardei, castraveți, ceapă verde, vinete, fasole păstăi, salată sau spanac, legume prevăzute în program. La începutul lunii, în ședința din 3 aprilie Guvernul României a adoptat schema „Ajutor de minimis” pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate”, pentru perioada 2025 – 2027. Conform programului, solicitanții pot primi ajutor de minimis de 1,5 euro pe metrul pătrat, adică 1.500 de euro pentru o suprafață de 1.000 de metri pătrați.

Sunt eligibili pentru obținerea ajutorului financiar cei care dețin cel puțin 1.000 de metri pătrați pentru culturile de legume menționate, care respectă cerințele de calitate ale producției și sunt înregistrați în evidențele Registrului agricol. Producția obținută cu ajutorul sprijinului financiar trebuie să fie vândută prin cooperative, piețe sau direct la retail. O condiție importantă care trebuie îndeplinită, este că legumele nu trebuie să depășească limita maximă a reziduurilor de pesticide.

pomohaci directia agricolaProgramul este valabil în perioada 2025 – 2027. Sprijinul financiar se acordă anual, în limita a cel mult 50.000 de euro pe întreprindere pe o perioadă de 3 ani. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, iar pentru anul 2025 sprijinul financiar se acordă la cursul de schimb stabilit de Banca Națională a României la momentul publicării hotărârii.

În toamna anului trecut au fost 32 de beneficiari din județul Neamț pentru acest program. Și, chiar dacă aproximativ jumătate din județ este zonă montană, am avut beneficiari inclusiv din Tașca pentru că este vorba de spații protejate, sere și solarii, iar fermierii reușesc să ofere condiții bune pentru plantele din culturile lor”, a declarat Traian Pomohaci, directorul Direcției pentru Agricultură Neamț.

(G. S.)

Articolul precedentVeste bună: ar putea fi decontate concediile medicale pentru două luni
Articolul următorDoi polițiști din Neamț, campioni în sporturi de contact
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.