Asociația Lindenfeld, prin programul „Ajungem Mari”, anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru voluntarii care doresc să se implice în sprijinirea educației și dezvoltării copiilor instituționalizați și din medii defavorizate. Programul, derulat în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț, are o tradiție de peste 10 ani în facilitarea activităților de suport pentru acești copii.
„Copiii și tinerii din sistemul de protecție au mult potențial, dar acesta este adesea umbrit de lipsa de încredere în sine și de traumele cauzate de separarea de familie. Voluntarii vin cu activități și abordări noi, menite să completeze eforturile noastre și să le dea încredere în ei”, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț, subliniind importanța acestui parteneriat pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor din sistemul de protecție.
Persoanele interesate să devină voluntari în cadrul programului „Ajungem Mari” sunt invitate să se înscrie până la data de 30 septembrie 2024. Voluntarii vor avea oportunitatea de a se implica activ în viața copiilor, fie prin susținerea lecțiilor și activităților educative, fie prin facilitarea integrării sociale a acestora. Toate detaliile referitoare la procesul de înscriere și la activitățile derulate pot fi accesate pe site-ul oficial al programului, www.ajungemmari.ro.
Prin această inițiativă, Asociația Lindenfeld și DGASPC Neamț își propun să continue să sprijine dezvoltarea copiilor instituționalizați, oferindu-le sprijinul necesar pentru a-și atinge potențialul.
Alexandru Andrieș