După ce Evidenţa Persoanelor Piatra Neamţ a anunţat un program adaptat nevoilor alegătorilor, şi Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Neamt, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Neamț, și-a stabilit un program special de lucru pentru primiri/eliberări documente, atât în ziua premergătoare, cât și în ziua desfășurării alegerilor. Scopul este asigurarea “cadrului necesar derulării în condiții optime a procesului electoral din data de 11 decembrie 2016, cât și pentru a veni în sprijinul alegătorilor ale căror acte de identitate au termenul de valabilitate expirat”, se precizează în informarea CJ Neamţ.
Toate serviciile locale au stabilit program de lucru cu publicul între orele 8.00 – 16.00, unele servicii extinzând acest program pană la ora 16:30 în municipiul Piatra Neamț, respectiv ora 18:00 în orașul Roznov, iar în ziua de 11 decembrie 2016, între orele 7:00-21:00.
Pentru acordarea de consultanță de specialitate a serviciilor locale și pentru centralizarea și transmiterea indicatorilor specifici la Direcția de Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în zilele de 10 și 11 decembrie 2016, angajați ai biroului de evidență a persoanelor din cadrul Direcției Județene vor asigura permanența la sediul instituției, după urmatorul program:
- 00:00-16.00, în data de 10 decembrie 2016
- 00:00-21.00, în data de 11 decembrie 2016. (ZCH NEWS)