Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, în prognoza pe următoarele două săptămâni, 20 martie-2 aprilie, un val de căldură în Moldova care va dura doar două zile, începând de mâine, 23 martie. Din 26 martie vremea va fi din nou, schimbătoare, mai rece şi cu precipitaţii pe arii extinse.

umbrela ploaie„În primele zile ale intervalului media temperaturilor maxime va fi de 14-15 grade, apoi va urma o încălzire semnificativă, iar în intervalul 23-25 martie se vor atinge valori de 20-22 de grade, ce vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie. Începând cu 26 martie, sunt prognozate valori termice diurne mai scăzute, respectiv o medie zilnică ce va fi cuprinsă între 12 și 16 grade. Media regională a temperaturilor minime se va situa între 4 și 8 grade, însă spre finalul lunii martie (30 și 31 martie) și chiar la începutul lunii aprilie diminețile vor fi mai reci, cu medii ale temperaturii de 1-2 grade. Se vor semnala precipitații în 21 și 22 martie, dar cu o probabilitate destul de ridicată și în perioada 26-30 martie, când vor fi pe arii mai extinse”, precizează ANM.

A.C.

Articolul precedentExpoziție aniversară “Mihai Agape – 85“
Articolul următorFOTO Microbuz inundat de fum în mijlocul drumului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.