0:00

PROFI se extinde: Încă două magazine, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLanțul de magazine PROFI a crescut cu încă patru magazine la nivel național, din care două pe regiunea nord-est. Compania anunță că a încheiat săptămâna cu deschiderea unui magazin nou la Flămânzi (Botoșani) și la Ivănești (Vaslui).

Magazinul PROFI din orașul Flămânzi vine în fața botoșănenilor în format LOCO, cu o suprafață totală de 450 metri pătrați și o sală de vânzări de 196 metri pătrați.

Același format a fost păstrat și la Ivănești, primul magazin PROFI fiind pe Strada Principală și având în total 365 metri pătrați, din care sala de vânzări ocupă 239 metri pătrați.

Pe lângă faptul că locuitorii localităților amintite vor avea oportunitatea de a alege dintr-o gamă mai variată de produse, aparent, avantajul cel mai mare, odată cu deschiderea acestor magazine, este crearea unor noi locuri de muncă. Potrivit reprezentanților companiei, ”PROFI este rețeaua de retail cu cea mai mare acoperire geografică din România și care continuă să se dezvolte într-un ritm de cel puțin 100 de magazine pe an, cu peste 10.000 de angajați care lucrează în 428 de magazine din 203 localități”. (M.T.)

 

Articolul precedentRecord de viteză pe DN 2: 190 km/h
Articolul următorÎngheţate pline de E-uri, grăsimi şi zaharuri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.