Profesorul Gheorghe Bunghez, la aniversare

Unul din oamenii (cu adevărat) de seamă ai judeţului Neamţ, profesorul Gheorghe Bunghez va împlini duminică, 26 octombrie, vârsta de 78 de ani. Deşi fiu adoptiv al judeţului nostru (născut în judeţul vecin, Bacău), profesorul a contribuit mult la ctitorirea sau dezvoltarea unor instituţii culturale importante din judeţ sau din municipiul Piatra Neamţ, chiar dacă o mare parte din actvitatea sa a concis cu perioada ingrată pe care am parcurs-o după cel de-al doilea Război Mondial. Cât a construit a făcut-o bine şi temeinic, iar roadele muncii sale se văd şi astăzi (cele nedistruse de alţii).

Gheorghe Bunghez s-a născut în ziua de 26 octombrie 1936 la Poiana-Sărată, Bacău. A absolvit Facultatea de Istorie-Filologie-Filozofie a Universităţii ieşene, urmând apoi şi cursuri în domeniul istoriei moderne şi contemporane a României, al filozofiei şi artei, dar şi în domeniul managementului cultural-artistic şi cultural-comercial. A fost, pe rând, profesor şi director de şcoală (la Stăniţa şi la Săbăoani), inspector şcolar, secretar al Comitetului Regional de Cultură şi Artă (Bacău), preşedinte al Comitetului de Cultură şi Artă al Judeţului Neamţ, şeful Secţiei de Propagandă a Comitetului Judeţean Neamţ al P. C. R., preşedinte al Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţului Neamţ (1968-1980), director al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ (1980-1986) şi director al Centrului de Librării al Judeţului Neamţ (1986-1997). Alte funcţii: preşedinte al Fundaţiei Cultural-Artistice „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”, preşedinte al Consiliului de Administraţie al S. C. „Bibliopolis” S. A., membru de onoare al Colegiului Universitar de Muzică din Piatra-Neamţ, membru în Consiliul Artistic al Teatrului Tineretului, al Consiliului Fundaţiei Culturale „Ion Coman”, al Consiliului de administraţie al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ şi al Fundaţiei Culturale „Iulia şi Petronius Hălăucescu”. A iniţiat, condus şi colaborat la manifestări cultural-artistice locale, zonale sau naţionale importante (unele care mai dăinuiesc şi astăzi), precum: Sărbătoarea Eroilor de la Războieni, Sărbătoarea Muntelui Ceahlău, Festivalul Spectacolelor de Teatru pentru Tineret şi Copii, Stagiunea simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, Festivalul „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”, saloanele de carte, „Sadoveniana2, Bienala de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, „Petrodava – 2000”, Stagiunea „Petrodavae Musici Dies”, cicluri de emisiuni la Tele M Plus Piatra-Neamţ. A creat condiţii pentru elaborarea şi tipărirea Corpusului de documente ale Teatrului Tineretului, a sprijinit elaborarea şi tipărirea unor volume de studii şi cercetări, a fondat şi a asigurat apariţia revistei Asachi (a II-a şi a III-a serie). A susţinut expuneri publice atât în România, cât şi în Bulgaria, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Italia, Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, Uzbekistan, Germania, Danemarca. Profesorul este autorul cărţilor „Monumente istorice din judeţul Neamţ”, „Judeţul Neamţ – Ghid”, „Petrodava – 2000. Tradiţie şi continuitate”, 1980; „Între «Dragonul» şi «Piaţeta» (1981-1986)”, 2010.

„M-am născut pe Valea Oituzului, în fosta comună Poiana-Sărată din fostul județ transilvan Trei-Scaune, acum doar sat în comuna Oituz, din județul Bacău. Copilăria și adolescența, după răpirea Ardealului de nord-est și refugiul din 1940, le-am „petrecut” la Brașov. În Bacău am locuit doar în perioada 1965-1968, când am îndeplinit funcțiile de inspector școlar regional, pentru problemele predării Istoriei și Științelor Sociale, iar apoi, de secretar al Comitetului Regional de Cultură și Artă – Bacău. Așadar, la Poiana-Sărată mai am, probabil, rude foarte îndepărtate pe care nici nu le cunosc. Merg acolo, din când în când, cu drag și venerație, la mormintele părinților și ale strămoșilor; la Bacău, de care am fost legat prin fapte de cultură și prietenii fără cusur, majoritatea prietenilor risipindu-se, merg destul de rar; la Brașovul de care am fost atât de strâns legat de învățătorii, profesorii și școlile mele prețuite, de prietenii nenumărați, de bibliotecile, teatrul și filarmonica sa, de turnurile și „porțile” sale, de parcuri, de străzi și de case, de tradițiile sale unice, dar și de urmele „măsurilor” care l-au schilodit, merg și mai rar, deoarece familia mea, rudele mele, multe atunci, dintre care puține au mai rămas, cunoștințele și prietenii mei – toate, au rămas doar ca amintiri de neprețuit. De altfel, cele mai multe și proaspete amintiri le am, cum e firesc, de aici, din Piatra-Neamț, pentru că, dacă voi mai trăi, peste patru ani se vor împlini cinci decenii de când am devenit pietrean”, îşi aminteşte profesorul de locurile şi oamenii care l-au format în copilăria şi tinereţea sa, în unul din interviurile acordate în acest an ziarului nostru.

Să îi urăm profesorului La Mulţi Ani!

Nicolae SAVA