Profesorul Darie avea 531 de filmuleţe porno în calculator

Darie 3

* anchetatorii vor audia toate fetiţele care au fost la orele lui în perioada noiembrie 2013-martie 2014, în măsura în care vor fi identificate

Detaliile pe care anchetatorii le fac publice în cazul profesorului de muzică Lucian George Darie conturează, din ce în ce mai evident, profilul unui individ cu probleme grave. Din calculatorul “artistului” au fost recuperate nu mai puţin de 531 de fişiere video – filme porno cu minori, descărcate de pe internet, dar şi filmări făcute de Darie însuşi în timpul orelor de canto. Pe de altă parte, „examinarea preliminară a imaginilor identificate pe mediile de stocare ridicate de la suspectul D.L.G. a arătat faptul că în perioada noiembrie 2013-martie 2014, suspectul a efectuat fotografii cu caracter pornografic a cel puţin două minore agresate sexual chiar de el”, au precizat procurorii DIICOT.

Anchetatorii vor încerca să identifice fetiţele care apar în imagini (deşi unele sunt cu spatele, altele din profil) şi le vor audia pentru completarea probatoriului. Chiar dacă nu vor fi identificate absolut toate, ceea ce au strâns anchetatorii până acum arată, fără dubiu, că profesorul Darie nu poate fi lăsat liber în societate şi cert nu are ce să caute în învăţământ.

„Detaliile unora dintre fotografii indică împrejurarea că acestea au fost captate de către suspect cu ajutorul unor telefoane mobile marca Nokia, modele diferite, în sala de curs pe care acesta o folosea în incinta Clubului Copiilor din municipiul Piatra Neamţ, întrucât unele elemente de decor sunt identice”, se arată în referatul procurorilor. “Urmează a fi verificate toate persoanele minore, de sex feminin, care în cursul anului 2013 şi 2014, până la data de 24.03.2014 au urmat cursurile predate de către suspect, în vederea stabilirii existenţei unor eventuale alte victime ale infracţiunii de agresiune sexuală”.

Fişierul în care Lucian Darie salvase toate cele 531 de filmuleţe era intitulat “Academia de securitate”, iar profesorul l-a şters imediat ce a aflat că a fost reclamat, însă anchetatorii au recuperat conţinutul în timpul percheziţiilor informatice. Nici unul din cei implicaţi în anchetă nu crede că Darie a fost un dascăl model până în luna noiembrie a anului trecut, şi doar că de atunci s-a apucat de filmat şi de stocat imaginile. Zvonuri că obişnuia să mai scape mâinile prin anumite “zone” când le arăta elevelor cum să ţină chitara corect au mai existat, dar nimeni nu şi-a imaginat că individul se poate masturba în faţa unor fetiţe de vârsta fiicei lui. Până acum Lucian Darie nu a contestat arestarea sa, iar termenul în care poate face acest lucru expiră astăzi după-amiază. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...