Profesorii nu vor grevă de sărbători

PROFESORI - GREVA JAPONEZA

Peste 70% dintre sindicaliștii nemțeni din învățământ nu și-au arătat disponibilitatea pentru declanșarea unei greve generale. Semnăturile puține se explică prin faptul că cei mai mulți profesori nu vor să li se suspende drepturile salariale în pragul sărbătorilor de iarnă. Un alt aspect care a mai stins oful sindicaliștilor este acordarea drepturilor salariale restante și deblocarea de fonduri pentru drepturile câștigate în instanță de profesori. „Aseară (n.r. – 4 decembrie), am fost la București. La ora la care am plecat, din 70% din numărul sindicaliștilor se strânseseră doar 20% din necesarul de semnături. Din păcate nu a fost un moment potrivit pentru a declanșa greva. Va trebui să ne gândim la o altă dată, iar aceasta va fi cel mai sigur aleasă în cursul anului 2014”, a declarat Gabriel Ploscă, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Neamț. Dintre aproximativ 7.000 de membri SLI Neamţ, doar 2.000 au fost pentru greva generală. Nici la nivel național cifrele nu au fost mai mari. Din cei aproximativ 70% dintre membrii consultaţi, aproximativ 50% s-au exprimat pentru declanşarea grevei generale începând cu 9 decembrie. Pentru că o grevă generală se poate declanşa doar dacă cel puţin 50% din totalul membrilor de sindicat îşi exprimă opţiunea pentru această formă de protest, în acest caz greva generală a fost anulată. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Acțiune pe DN15, în Neamț: 123 de sancțiuni și 13 permise reținute

Polițiștii rutieri din Neamț au desfășurat, duminică, 23 august,...

Câine salvat dintr-o fântână la Răucești

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc sâmbătă...

Filtru rutier pe DN15, în Neamț

Polițiștii rutieri desfășoară, astăzi, 23 august, o acțiune în...

Acțiune pe DN15, în Neamț: 123 de sancțiuni și 13 permise reținute

Polițiștii rutieri din Neamț au desfășurat, duminică, 23 august,...

Câine salvat dintr-o fântână la Răucești

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc sâmbătă...

Filtru rutier pe DN15, în Neamț

Polițiștii rutieri desfășoară, astăzi, 23 august, o acțiune în...

Bacău. Patru persoane rănite într-un accident cu șase mașini, pe DN2-E85

Un accident în care au fost implicate șase autovehicule...

23 AUGUST în istorie: Evenimente care au marcat soarta românilor

În 23 august 1939 se semna, la Moscova, pactul...