Mai mulți angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț sunt audiați de procurori în aceste zile la sediul instituției menționate. Din primele informații ar fi vorba de un dosar instrumentat de Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF), instituție de contact a Oficiului European de Luptă Antifraudă din cadrul Comisiei Europene și Serviciul de Coordonare Antifraudă în România, după ce toate actele ar fi trecut pe la DNA, care și-a declinat competența. Așa se face că holurile DGASP Neamț sunt supraaglomerate în aceste zile de cei care au fost invitați și au răspuns citației transmise de anchetatori.
Este vorba de zeci de persoane, peste 70, acestea fiind audiate în legătură cu posibile ilegalități în angajarea de personal în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, nerambursabilă. Din primele informații proiectul în discuție ar fi cel legat de Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dragomirești. Acolo ar fi fost angajate zeci de persoane, deși centrul nu a funcționat efectiv niciodată și nu a avut beneficiari. Dintre noii salariați de la Dragomirești, unii nu ar fi trecut niciodată pe la acel loc de muncă ci au prestat activitate în alte centre din subordinea DGASPC Neamț.
De-a lungul timpului au existat suspiciuni și în ce privește angajări doar pe hârtie. În sensul în care salariați ai instituției județene ar fi fost transferați un timp la centrul de la Dragomirești, apoi ar fi revenit pe vechile funcții din cadrul DGASPC Neamț. În alte cazuri au fost suspiciuni legate chiar de fraudarea concursurilor de angajare, în condițiile în care cel puțin unul a fost organizat în perioada când centrul de la Dragomirești nu avea personalitate juridică. Au fost chemați la audieri toți cei care au sau au avut legătură cu centru Dragomirești, foști și actuali salariați, membrii echipei de implementare a proiectului, precum și persoane din conducerea DGASPC Neamț. În funcție de informațiile pe care le vom obține în acest caz, vom reveni cu amănunte.
(G. S.)