* ieri s-au împlinit două luni de la accidentul mortal de la Dulceşti, în care a fost implicat George Lazăr
* „Aşteptăm să vedem dacă dl. Lazăr se întoarce în avocatură”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Dosarul accidentului mortal, petrecut în dimineaţa de 14 ianuarie, în apropierea curbei de la Feleşti nu a făcut nici un pas înainte, deşi ieri s-au împlinit exact două luni de la începerea anchetei. Încă nu s-a dispus efectuarea unei expertize, iar George Lazăr nu a fost audiat nici acum. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, instituţia căreia i-a fost trimis dosarul datorită calităţii de avocat a lui George Lazăr, a cerut o adresă oficială de la Baroul Neamţ. Toată povestea este legată de instituţia competentă să cerceteze un avocat. Parchetul Roman s-a inspirat din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că doar parchetele de pe lângă curţile de apel ar avea această competenţă, indiferent dacă avocatul este suspendat sau nu. Prin urmare a trimis dosarul la Bacău, dar se pare că magistraţii de acolo ţin la diferenţa dintre avocat suspendat şi avocat în exerciţiu.
„Aşteptăm să vedem dacă dl. Lazăr se întoarce în avocatură, ca să ştim ce avem de făcut”, a precizat procurorul Camelia Elisei, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Bacău.
În evidenţele baroului Neamţ, George Lazăr figurează pe tabloul avocaţilor incompatibili, calitatea sa de avocat fiind suspendată pe durata incompatibilităţii.
„Eu sunt suspendat încă din 2011, de când lucram la Primăria Roman şi am respectat legea, nu am făcut ca alţii de la Primăria Piatra Neamţ”, a declarat George Lazăr. „Chiar nu înţeleg disputa asta pe competenţă. Dacă un avocat este parlamentar, cine este competent să-l ancheteze? Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pentru că discutăm despre calitatea de parlamentar. În cazul accidentului, lucrurile sunt simple şi nu este nici un motiv pentru ca ancheta să dureze atât de mult. Eu mergeam pe banda mea, maşina din faţă a intrat pe contrasens şi s-a produs impactul. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu bine şi că nu sunt în cărucior cu rotile! Nu ştiu dacă mă întorc în avocatură şi nici nu ar trebui să conteze asta pentru ca dosarul să-şi urmeze cursul. Am cerut, de altfel, prin apărătorul meu, să fiu audiat pentru că până acum nu m-a întrebat nimeni cum mă cheamă”.
În accidentul în care a fost implicat prefectul de Neamţ de la acea vreme şi-a pierdut viaţa Vasile Marian (64 de ani), unchiul primarului Gheorghe Ştefan. Bărbatul conducea o Dacia Logan, a depăşit o maşină staţionată şi a lovit frontal autoturismul VW Touareg, condus de George Lazăr.
La câteva ore de la producerea accidentului, Gheorghe Ştefan s-a dus la faţa locului, împreună cu primarul de Roman, să vadă urmele şi să deducă dinamica impactului.
“Eu sunt primul care-mi doresc să se dispună cât mai repede o expertiză, ca să văd care sunt concluziile şi dacă le bat pe cele ale «experţilor» care au fost atunci la locul accidentului”, a conchis George Lazăr.
Cristina MIRCEA




