Probleme în derularea programului Casa Verde Fotovoltaice

Probleme în derularea programului Casa Verde FotovoltaiceContestația unei societăți comerciale după ce nu a fost inclusă în lista de instaltori la Casa Verde Fotovoltaice a dus la suspendarea temporară a programului din dispoziția Curții de Apel Oradea. Anunțul a fost făcut de Administrația Fondului de Mediu într-un comunicat de presă. „Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației privind respingerea dosarului de validare al reclamantei DHELECTRIC SYSTEMS SRL ca și instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 și suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari și de încheiere a contractelor de participare și de finanțare până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului”.

Administrația Fondului de Mediu spune că întreaga procedură referitoare la firma în litigiu a fost legală. „AFM a respectat întocmai toate procedurile privind validarea / invalidarea instalatorilor prevăzute în Ghidul de finanțare a programului Casa Verde Fotovoltaice, inclusiv în cazul respingerii dosarului depus de DHELECTRIC SYSTEMS”.

Disputa în instanță între firma nemulțumită și AFM are ca rezultat imediat blocarea derulării programului care s-a bucurat de un interes imens, fondurile puse la dispoziție fiind epuizate în doar câteva minute de la deschiderea înscrierii. Cei care au reușit să treacă de acest hop, aproximativ 86.000 de persoane fizice, nu mai pot face nimic până la o decizie definitivă a instanței de judecată.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Violența domestică în Neamț. Peste 3300 de intervenții în primele 7 luni ale anului

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au intervenit în primele...

Scandal pe proiectul privind admiterea dublă la liceu! Ministrul Mihai Dimian, prins la mijloc, vorbește despre prorogare

Aberațiile din sistemul de învățământ preuniversitar ies, din nou,...

Neamț. Accident cu doi răniți în comuna Timișești

Un accident rutier soldat cu două victime a avut...

Cod galben de caniculă și în Regiunea de Nord Est a țării

Se anunță „temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic”...