Problema apei se precipită: Lucian Micu anunță vizită de lucru la Apa Vital Iași

Încercând să fie (încă) imparțial, primarul Romanului, Lucian Micu, după ce a invitat operatorul de apă și canalizare Apa Vital din Iași în fața Consiliului Local, pentru a se prezenta și a-și expune oferta, intenționează să invite și actualul operator pentru Roman și pentru cea mai mare parte a județului, Compania județeană Apa Serv din Piatra Neamț, să facă o prezentare similară, dar și să răspundă unor întrebări într-o ședință a Consiliului Local. Este perfect echitabil până aici. Atât doar că, spre lauda lui, primarul Micu merge ceva mai departe.

„Mi-am propus să avem așadar toate elementele necesare pentru a lua cea mai bună decizie în privința alimentării cu apă și canalizării pentru romașcani. Iar, după sărbătorile pascale, împreună cu consilierii locali și cu reprezentanții presei din Roman, mi-am propus să efectuăm o vizită de lucru  la Apa Vital, la Iași, pentru a avea o imagine cât mai amplă în ceea ce privește activitatea acestei companii. Și să vedem în ce măsură activitățile desfășurate de această companie sunt în stare să satisfacă nevoile și exigențele romașcanilor”, a declarat Lucian Micu

Sunt semne tot mai accentuate așadar că intenția primarului Micu este de a se alinia numeroaselor nemulțumiri ale romașcanilor față de prestația Companiei Apa Serv și de a aplica o strategie menită să decupleze Romanul de la serviciile acesteia. Rămâne de văzut cum va reacționa Apa Serv la această provocare și în ce măsură prezentarea ei în fața Consiliului Local Roman va putea să mai atenueze din nemulțumiri și – eventual – să readucă balanța preferințelor romașcanilor într-o poziție de echilibru. (D. AILINCĂI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cât costă rovinieta de la 1 octombrie

De astăzi, joi – 1 octombrie 2026, tariful pentru rovinietă se modifică, șoferii de autoturisme vor plăti rovinieta în funcție de durată și de norma de poluare a vehiculului. Noua grilă introduce tarife distincte pentru tipuri de mașini diferite: mașinile electrice, Euro VI, Euro V-IV și Euro III-0. Tarifarea nouă se face după o directivă europeană, pe principiul „poluatorul plătește”.

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...